Sari la conținut

Specialistul spune: „Mami şi tati, vă mulţumesc pentru că mă învăţaţi să iubesc!”

Dragi părinţi, azi povestim despre familia funcţională. Cea în care mami şi tati se iubesc, se respectă şi se valorizează reciproc, iar copiii învaţă, prin imitaţie, aceleaşi valori.

Ce înseamnă o familie funcţională?

NU, nu este funcţională acea familie care nu întâmpină nici o dificultate, unde totul este roz sau unde nu există perioade de criză. Nu înseamnă nici că fiecare din membri „s-a născut învăţat” şi datorită statutului de geniu,  se comportă perfect şi se adaptează societăţii în ritm alert.

Familia funcţională este acea familie în care membrii învaţă să interacţioneze şi să relaţioneze între ei, fac faţă mai uşor schimbărilor şi crizelor apărute brusc sau progresiv, datorită flexibilităţii de care dau dovadă cei doi parteneri.

►Citeşte şi 10 motive să-i iubești mama! Peste ani, fetița ta va ști să aprecieze bărbații adevărați!

Cum se formează o familie funcţională?

Familia cu copii, pentru că despre ea vorbim, mi-a fost o dată definită de un copil de 8 ani astfel: „ Este formată prin liberul consimţământ al lui mami şi al lui tati” :).  Şi mai bine de atât nu cred că putea vreun om mare să o definească.

Specialiştii spun că sistemul familial cuprinde 3 subsisteme: marital, parental şi fraternal. Şi fiecare din aceste subsisteme este caracterizat de propriul set de reguli, responsabilităţi şi roluri, care nu pot fi duse la împlinire decât în condiţiile în care între ele există graniţe foarte clar trasate.

Subsistemul marital este cel mai important, căci se formează înainte de apariţia copiilor şi este alcătuit din 2 persoane mature, capabile să ia decizii raţionale (sperăm)  Subsistemul parental apare atunci când cei doi devin părinţi şi este subordonat subsistemului marital, pentru că, pentru a fi părinţi sănătoşi emoţional, trebuie să fie mai întâi un cuplu sănătos, iar subsistemul fraternal se naşte atunci când în familie apar 2 sau mai mulţi copii.

Cum se menţine familia funcţională?

Mami şi tati:

•    au o relaţie strânsă şi le arată acest lucru copiilor: îşi vorbesc frumos, îşi manifestă afecţiunea atât verbal cât şi non verbal: se îmbrăţişează, se sărută (da, ai voie să îţi săruţi soţul în faţa copiilor, atâta timp cât scena nu este una demnă de un clip 18+) , îşi declară clar iubirea: TE IUBESC! sau îşi cer iertare atunci când greşesc.
•    nu uită niciodată că relaţia lor este primordială, deci nu o vor neglija la apariţia copilului: îşi fac timp pentru ei şi îşi împlinesc nevoile emoţionale şi sexuale unul altuia, chiar dacă al lor copil are nevoie de răbdare, timp şi grijă. Nici un copil nu este fericit dacă părinţii lui nu sunt fericiţi!

(…)

Citeşte mai mult pe taticool.eu
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!