Anul şcolar 2015-2016 va avea 177 zile de cursuri, începând din data de 14 septembrie şi până în 17 iunie. Prima vacanţă va fi între 31 octombrie şi 8 noiembrie, pentru învăţământul primar, urmată de vacanţa de iarnă - 19 decembrie-3 ianuarie, intersemestrială - 30 ianuarie-7 februarie şi cea de primăvară - 23 aprilie-3 mai.
Anul şcolar începe în 1 septembrie 2015 şi se încheie în 31 august 2016, fiind structurat pe două semestre. În semestrul întâi, cursurile încep luni 14 septembrie 2015, iar prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie - 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.
Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 3 ianuarie 2016. Din 4 ianuarie până în 29 ianuarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă 30 ianuarie şi se va încheia duminică 7 februarie.
Semestrul al doilea începe în 8 februarie şi se încheie vineri 17 iunie, în perioada 23 aprilie - 3 mai 2016 fiind programată vacanţa de primăvară.
Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul "Şcoala altfel" în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice
Din 18 iunie până în 4 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 5 septembrie.
Elevii nu vor avea cursuri nici în zilele libere stabilite pentru sărbători publice sau religioase.
Sursa foto hepta.ro