Odată cu distribuirea vaccinurilor Pfizer și Moderna împotriva COVID-19, cei care aleg să se vaccineze devin imuni, și astfel, sunt în siguranță. În timp ce această categorie include persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni preexeistente, totuși, ea nu include și copiii, pentru care vaccinurile nu sunt încă aprobate.
Vaccinarea poate însemna ca persoana vaccinată să creeze imunitate față de virus, dar asta nu înseamnă că virusul încetează să existe în jurul acelei persoane. El poate fi transferat pe suprafețe, iar persoanele vaccinate pot deveni purtători asimptomatici ai virusului.
Copiii au fost mai puțini sensibili la simptomele severe de COVID-19, dar este încă important să practice igiena corectă a mâinilor, să păstreze distanța socială și să poate mască, chiar și atunci când petrec timp în preajma persoanelor care au fost vaccinate. Vaccinarea în această fază timpurie are ca scop protejarea persoanelor vulnerabile de simptome severe.
► Citeşte şi: Ar trebui copiii să facă vaccinul împotriva COVID-19?
Acest tip de vaccin folosește sinteza chimică pentru a reproduce o mică parte din virus. Deoarece vaccinul nu conține virus viu, o persoană nu poate lua COVID-19 și nici nu poate răspândi virusul, în urma vaccinării.
Dr. Amina Ahmed, profesor de boli infecțioase pediatrice și imunologie la Atrium Health Levine Children's Hospital, spune că "în vaccin nu există virus viu, ci doar material genetic."
Vaccinurile împotriva COVID-19 utilizează porțiunea de proteină spike a virusului. Sistemul imunitar al organismului răspunde și creează anticorpi. Proteina spike, care acoperă suprafața actualului virus SARS-CoV-2, este cea care permite virusului să pătrundă în celule. Deci, dacă o persoană vaccinată ar fi expusă la virusul real, sistemul imunitar ar fi recunoaște aceste proteine spike și apără întrehul organism împotriva virusului.
Persoanele vaccinate pot fi purtătoare de COVID-19
Deoarece vaccinul se află încă în fazele inițiale de lansare, nu se știe cât durează imunitatea sau dacă persoanele vaccinate pot deveni purtători asimptomatici ai virusului.
Dr. Sarah Browne, specialist în boli infecțioase și director pentru dezvoltarea vaccinului la Altimmune, explică faptul că, după vaccin, persoana vaccinată poate fi protejată, dar nu neapărat și cei din jur.
► Citeşte şi: Vaccinarea copiilor în 2021 – schema de vaccinare și recuperarea vaccinurilor amânate
Ea spune: „Mulți oameni nu își dau seama că este posibil să fie nevoie să poarte măști după vaccinare. Deși pot fi protejați împotriva bolilor, totuși pot purta virus în nas.”
Cum poți transporta virusul după vaccinare?
Gândește-te că o persoană vaccinată atinge o suprafață contaminată, cum ar fi mânerul ușii, și apoi își atinge nasul. Virusul se poate transfera în mucoasa nazală. Apoi ar putea transporta particulele de virus pe mâini și în nas. Deoarece persoana respectivă este vaccinată împotriva virusului, corpul ei poate oferi un răspuns imun și poate să nu aibă simptome. Cu toate acestea, pentru o perioadă necunoscută, ea poate purta în continuare acel virus în nas sau pe mâini. Apoi, ar putea infecta pe alții.
► Citeşte şi: Când pot fi copiii vaccinați împotriva COVID-19? 5 întrebări pe care și le pun părinții
Ahmed încurajează publicul să continue să respecte aceste practici de igienă. "Până când nu știm despre durabilitatea imunității la vaccin și rolul infecției asimptomatice la persoanele imune, trebuie să continuăm să purtăm masca", spune medicul.
Vaccinul nu va funcționa pentru toată lumea
Se afirmă că vaccinul Pfizer este 95% eficient după două doze, atunci când este administrat la distanță de 21 de zile. Între timp, se spune că vaccinul Moderna este eficient la 94%, după două doze administrate la distanță de 28 de zile. Cu toate acestea, după prima doză, eficacitatea este de 52% și respectiv 80%. Asta înseamnă că, dacă cineva a primit doar o singură doză, nu este încă imunizat complet.