E ora 6. Vine. Știu că vine. Eu încă nu mi-am terminat temele și știu că mi-o iau dacă e nervos. Mama nu e. Măcar îmi lua apărarea cât de cât, dar e plecată.
Nu știu ce să îi mai spun.
Dacă mă prefac că dorm, oare mă lasă în pace?
Sau să îi spun că mi-e rău. Îhm, de parcă ar conta.
Se aud scările. Uff la cum trosnește, nu-i aia bună.
Mai bine mă pregătesc și închid ochii la fiecare lovitura…
Mă uit la el și îl rog să nu mai dea. Nu îi pasă, îmi mai dă două.
Îmi tot repetă că ‘daca nu mă lovește el, mă va lovi soarta, că voi ieși un pierde-vară, că e de datoria lui să mă bată, să învăț, că unde lovește tata, crește și doar așa voi ieși un educat’.
Am 8 ani și nu înțeleg cum poate educa o palmă. Mă doare fundul, dar cel mai tare sufletul. Palma de la fund trece curând și nu o s-o mai simt, dar cu palmele de pe suflet ce fac?
(...)
Citește mai mult pe zanascutecel.ro
