Televizorul este o agresiune majora in viata copilului pana la varsta de 2 ani si trebuie eliminat.
Aceasta este verdictul medicilor psihologi si al pediatrilor. Cu certitudine ca este imposibil sa scoti televizorul din viata copilului sub doi ani, dar poti limita la minimum accesul acestuia la televizor. Solutia ideala si cea mai simpla este sa nu lasi niciodata copilul mai mic de 2 ani (cel putin, desi regula este recomandata a se aplica copiilor cu varsta de pana la 4 ani), singur in fata televizorului.
Exista opinii pro si opinii contra prezentei televizorului in viata copilului mai mic de 4 ani si, in special a celor cu varsta de sub 2 ani. 
Copilul si televizorul, opinii pro:
► dupa 2 ani, televizorul favorizeaza cresterea cunostintelor copilului dumneavoastra daca acesta suscita dialoguri si schimburi.
► televizorul ii permite copilului sa se initieze si sa se integreze in lumea care il inconjoara.
► in bune conditii de utilizare (lumina, distanta si timp) si cu o vedere corectata daca este necesar, televizorul nu prezinta riscuri pentru ochii copilului dumneavoastra.
Copilul si televizorul, opinii contra:
► la cei mici, vizionarea pasiva, pentru un timp indelungat, supra-stimuleaza simturile: bebelusul este obosit, iritabil si poate prezenta probleme de somn.
► atunci cand copilul abuzeaza de televizor, el condamna la sedentarism, pierderea creativitatii, dificultati de integrare sociala si probleme de limbaj.
► televizorul altereaza capacitatile de concentrare si afecteaza anumite abilitati ale copilului.
► copilul nu intelege limbajul din televizor, pana la varsta de 2-3 ani, asa ca acesta nu-i dezvolta abilitatile de comunicare, ba din contra induce o dezvoltare greoaie si dificila a limbajului. Copilul este un spectator pasiv, caruia nu i se ofera in nici un fel posibilitatea de a interactiona cu lumea din jur ceea ce creste riscurile de a face din copilu un indivir insensibil, asocial si incapapabil sa-si exprime sentimentele
► in sfarsit, un copil care nu are usurinta in lectura, risca sa se lase antrenat doar catre lectura televizuala.
Este dovedit ca in cazul copiilor mai mici de doi ani care au stat singuri in fata televizorului mai mult d eo ora pe zi, au vorbit mult mai greu, au avut probleme de dictie si au format fraze corecte cu circa un an mai tarziu spre desoebire de copiii care in primul an de viata nu au stat in fata televizorului decat ocazional sau impreuna cu parintii. Impreuna cu parintii inseamna ca acestia vizionau cu cei mici un program adevat varstei lor, pe care il "traduceau", prin cometarii, explicatii, reproducerea sunetelor si cuvintelor.
Cercetatorii si psihologii sustin ca in camera copilului nu are ce cauta televizorul, oricum nu inainte de varsta de 12 ani. Unii experti sustin ca televizorul este complet interzis copilului pana la varsta de doi ani. Cei mai radicali sustin ca trei ani este varsta la care televizorul trebuie sa intre in viata copilului. Se sustine ca intre 3 si 5 ani, copilul nu trebuie sa stea singur in fata televizorului mai mult de 15 minute pe zi.
Televizorul si copilul mai mic de trei ani continuare
