Dacă puiul tău e născut în sezonul cald și urmează să îl sărbătorești, încearcă aceste torturi fără zahăr pentru copii – 5 rețete delicioase de vară.
De când a împlinit Alex 1 an și i-am făcut primul tort, ori de câte ori se serbează cineva din familie, îmi pun aceeași întrebare: ce tort să pregătesc astfel încât să poată mânca și cei mici din el?
Dacă în mod normal, idea de desert nu există la noi în casă, la cele câteva ocazii speciale din an, vreau să mă asigur că există o alternativă mai sănătoasă la eternele torturi pline de zahăr și coloranți. Prin urmare, de fiecare dată când urmează o zi de naștere, concep o rețetă special adaptată momentului, preferințelor sărbătoritului (fie el, sărbătoritul,copil sau adult) și numărului de invitați. Așa a apărut această listă de 5 retete de torturi fara zahar pentru copii, pe care le-am gândit și le-am preparat, de-a lungul timpului, la aniversările celor dragi.
De ce fără zahăr și cu ce îl înlocuim
Zahărul este total interzis înainte vârstei de 1 an și este de preferat evitarea lui și ulterior, pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Noi am reușit această performanță până acum iar Alex împlinește în curând 3 ani! Motivele sunt destul de importante. Consumul de zahăr provoacă boli metabolice, diabet, carii, tulburări ale sistemului imunitar, dependeță. Asta înseamnă că, pe lângă bolile la care este expus, sunt șanse ca micuțul să dezvolte o apetență pentru gustul dulce și va alege când va crește, cu prepondereță alimentele dulci.
► Citește și De ce e zahărul periculos pentru copii (material audio inclus)
Cum primele luni și ani de viață sunt cruciali în dezvoltarea psihică și fizică armonioasă a copiilor, este recomandat să le oferim alimentele cât mai aproape de starea lor naturală, astfel încât să învețe să aprecieze gustul lor adevărat. Fructele proaspete sunt suficient de dulci pentru gustul nealterat al celor mici.
Din același motiv, în meniul nostru zilnic, nu există noțiunea de desert. Copiii nu au nevoie de caloriile goale din dulciuri cum sunt bomboanele, prăjiturile cu zahăr, biscuții cu ciocolată sau napolitanele. Există în schimb, gustări dulci, alcătuite fie din fructe, fie din preparate cu fructe (brioșe, clătite, pancakes).
(...)
Citește mai mult pe mamamag.ro