Este un proces migalos si indelungat, care te poate aduce pana la limitele rabdarii in cateva secunde. Dar rezultatele merita tot efortul.
Disciplina nu e un cuvant urat, ci un concept foarte folositor, cu un nume raspicat si sonor. Nu stiu de ce este asociat numai cu metode constrangatoare, cand se poate face cu vorba buna. Intr-adevar, in copilaria generatiei noastre, disciplina se facea cu palma sau cureaua, cu santajul („daca nu faci asta, nu mai iesi in parc”) sau vorba dura. Dar asta e abuz, nu disciplina, si ne vine greu sa ne desprindem de trecut, parca ne-a intrat in reflex sa procedam si noi la fel. Viata cu un bebelus este un autocontrol continuu – care, sper, o sa se transforme intr-un automatism la un moment dat.
Oricine o poate face, fara sa citeasca cine stie ce literatura de specialitate, folosind cateva principii:
- respecta bebelusul ca pe o fiinta umana, nu-l privi ca pe un mormoloc pe care il manevrezi dupa bunul plac;
- trateaza-l cu bun-simt, cum ai trata orice alta fiinta umana cu care interactionezi;
- pune-l pe primul plan in ordinea prioritatiloor tale – aminteste-ti mereu ca este mai important decat vasul pe care l-a spart, dezordinea pe care a facut-o, pantofii pe care i-a deteriorat.
- pune-te locul lui ori de cate ori simti ca te apuca nervii si constientizeaza cat de inspaimantator arati pentru el;
- fii consecventa, nu o data asa, o data asa. Un copil devine disciplinat in actiune imitand un parinte asemenea.
Orice fiinta umana, din primele sale luni de viata, are o inclinatie naturala catre ordine si disciplina. Trebuie doar sa vezi lumea prin ochii sai si sa realizezi cum poti folosi asta ca sa-ti atingi scopul. Am citit un articol scris de un pediatru american, tata a opt copii – are ceva experienta in parenting domnul! – care descrie cateva situatii clasice de interactiune dificila cu bebelusul si expune metodele prin care sa „faceti pace” definitiv pe subiect. Am regasit relatia mea cu Tudor in mare parte din expunerea sa, astfel incat am sa dau aici, pe scurt, ce zice William Sears:
Sursa foto: thebetternester.blogspot.ro
SITUATIE: Bebelusul apuca lucruri periculoase
De ce o fac: pentru ca sunt curiosi, pentru ca asa invata despre lumea inconjuratoare. Unde mai pui ca baga in gura tot ce prind, ca sa-si intregeasca experienta.
Cum sa reactionezi: uita de „Nu! Nu!” – aceasta exclamatie nu va face altceva decat sa-i intipareasca uraciosul cuvant in minte – si incearca o abordare mai personala: „Nu este pentru Tudor”. Sau striga copilul pe nume cand vrei sa-l scoti dintr-o situatie periculoasa. Asta il va surprinde, ii va distrage atentia si va uita pe moment ce urma sa faca. Asa, poti sa-l indrepti in alta directie. Da nume tuturor tipurilor de atingere pe care vrei ca bebelusul sa si le insuseasca; de exemplu, spune „fara atingere” cand ceva e interzis, „poti atinge” sau „usor, usor”/ „mai-mai, mai-mai” cand are de-a face cu alti oameni sau animale, „atinge cu un degetel” daca stii ca e cam impulsiv si asa mai departe. Si incearca sa-ti aduci aminte asta mereu: cand ii pui o limita undeva, deschide-i alta cale. Este foarte important sa definesti si lucrurile care ii sunt permise, nu doar cele interzise.
Sursa foto: mnn.com
SITUATIE: Bebelusul arunca mancare sau lucruri din scaunul de masa
De ce o fac: pentru ca sunt fascinati de efectul gravitatiei si pentru ca obtin atentie de la cei din jur.
Cum sa reactionezi: in primul rand, tine-ti nervii daca e vorba de aruncat mancare, lucruri care pateaza, lucruri care se sparg. In principiu, ar trebui sa ai un set de vesela de plastic pentru bebe de folosit in aceste momente. Poti sa ridici lucrul respectiv de cate ori e necesar pana se plictiseste cel mic sau poti sa-l lasi pe podea si sa-l determini sa-si gaseasca alta distractie. Ideea este ca trebuie sa gasesti mereu resurse de amuzament si interactivitate in timpul mesei pentru a obtine ceea ce-ti doresti de la bebelus: sa manance, sa nu mai arunce lucrurile pe jos, sa nu-si mai puna mancare in cap etc. Uneori e nevoie chiar de cateva momente de joaca departe de scaunul de masa pentru ca bebe sa-si intre in dispozitia pentru mancat.
Sursa foto: collegehumor.com
SITUATIE: Bebelusul musca sau loveste
De ce o fac: pentru ca se numara printre putinele metode de exprimat emotiile la aceasta varsta. De retinut ca o fac, indeosebi, doar in interactiunea cu cei apropiati: parinti, frati, persoana de ingrijire. Nu este vorba de tendinte agresive, ci de un tip de comunicare, adesea in joaca.
Cum sa reactionezi: In niciun caz in acelasi fel in care ai reactiona daca te-ar musca sau lovi un adult – adica sa tipi si sa ripostezi. Foloseste-te de dorinta acerba de imitare a copiilor si demonstreaza comportamente pozitive: cum sa mangaie, cum sa pupe, cum sa imbratiseze. Daca loveste dintr-o frustrare imposibil de exprimat, fii tu cea care ii verbalizeaza emotia: „Te enervezi cand nu poti face asta.” N-o sa te inteleaga, dar o sa inteleaga tonul si iti va urma intentia pacificatoare.
Sursa foto: javab12.blogspot.ro
SITUATIE: Bebelusul tipa si striga
De ce o fac: pentru ca isi permit asta si pentru ca le place sa se auda, sunt fascinati de vocea lor, pe care abia si-o descopera.
Cum sa reactionezi: sa nu faci o mare tragedie din asta, altfel lectia pentru bebelus va fi: „eu tip, mama imi acorda atentie”. Instituie un loc din casa/o camera pentru tipat si du-l acolo pe cel mic atunci cand il apuca. Atentie, nu vorbim despre plansetul care semnaleaza o nevoie sau un disconfort – care trebuie rezolvate, ci despre izbucnirile doar de dragul show-ului. Pediatrul american William Sears marturiseste ca si-a calmat unul din copii dupa ce a instituit regula „Tipatul se face doar pe iarba”.
Sursa foto: babyzone.com
SITUATIE: Bebelusul se impotriveste cand vrei sa-l imbraci
De ce fac asta: pentru ca schimbatul scutecului si orice tine de pus/scos haine il scoate din sarite. Nu-mi spune ca tie iti face mare placere aceasta actiune – in afara de probatul de rochii la shopping, bineinteles.
Cum sa reactionezi: Da-o pe joaca: de-a v-ati ascunselea cu partile corpului, personalizeaza fiecare parte a corpului si indeamna copilul sa le constientizeze, sa le analizeze, sa se joace cu ele. Eu, de exemplu, i-l dau lui Tudor pe Mickey Mouse, tovarasul sau de somn, jucaria pe care o iubeste cel mai mult, ca sa "ii fie alaturi" in aceste momente enervante. Spre doi ani, cand va incepe sa manifeste dorinta de a-si alege singur hainele, investeste-l cu un pic de autonomie si cere-i sa aleaga intre doua tricouri, de exemplu.
Ideea de baza este sa construiesti o relatie de incredere cu copilul, mai ales in primii doi ani de viata ai acestuia. Daca el stie ca ii esti alaturi atunci cand are nevoie de ceva, la fel de bine te va crede cand ii spui: „Acolo nu e pentru tine.”
Sursa foto articol: lilsugar.com
