– Dă-mi și mie din corn!
– E al meu!
– Dă-l încoace!
– Mamiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiiiiii, mammiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, Andre mi-a luat cornul!!!!
– Andre, i-ai smuls cornul lui Beti?
– Oricum nu-l mănâncă!
– Dar eu așa fac cu tine? Îți smulg lucrurile pe care le vreau? Nu le cer frumos?
– Dar nu vreau să vorbesc frumos, că și ea face la fel!
Pe fundal Beti plânge. Creierii mei se transformă într-o omletă maaaare, din aia cu de toatteeee, fix cum nu-mi place. Parcă mi se face rău de la stomac și îmi vine s-o arunc pe geam afară și să-mi fac o cafea și să plec pe câmpii cu tot cu creierii mei care nu mai sunt creieri, ci un fel de baltă stătută cu mătasea broaștei pe ea.
Andre îi aruncă cornul pe jos. Beti îl ridică și-l aruncă înapoi. Eu mă uit și singurul lucru de care mă pot bucura este acela că am rămas singură pe holurile grădiniței.
Or fi copiii mei sau am eu greșit planeta?
Cu greu ne liniștim. Beti are ochii plânși, Andre e îmbufnat. Mie îmi vine să mă duc pe coclauri.
Cum o mai scot eu acuma la capăt? Mă întreb retoric.
Astfel de evenimente au început să se repete aproape zilnic. Am intrat într-o nouă fază fără să fiu pregătită. Problema n-ar fi asta, că cine e pregătit vreodată pentru fazele copilului?
Ceea ce mă frământă cu adevărat sunt eu. Îmi scapă capacitatea de a gestiona astfel de situații, când ambii au dreptate, când nu pot să iau partea nimănui și totuși, nu știu cum să închei procesul.
Și mi-aș dori varianta simplă, în care nu e nevoie să mă duc la 5 cursuri și să citesc 7 cărți ca să învăț cum să mă comport cu copiii mei.
Există și versiunea simplificată pentru mamele care vor, dar n-au timp?
V-am zis că am destinul de partea mea? V-am zis.
(...)
Citeşte mai mult pe mamipetocuri.ro
Sursa foto: Free pik
