Știți faza aia cu al treilea copil care practic se crește singur? Chiar de la al doilea pare-se că ar funcționa minunea. Mai facem copii pentru că avem oricum hăinuțe, cărucior și pătuț rămase de la primii, pentru că o gură în plus de hrănit nu ne-ar da viaţa peste cap, pentru că nu vrem să fim singuri la bătrânețe, pentru că vecina n-a avut frați și ne-a spus ce greu i-a fost, iar noi ne punem pe împlinit visul vecinei, că doar ea ne crește copiii.
Facem câți copii ne da Dumnezeu, spun unii. Și Dumnezeu sigur dă, dacă uităm să folosim mijloace de contracepție. Pe urmă ne consolăm cu gândul: ne-om descurca, unde cresc doi, e loc și de al treilea.
Doar că un copil înseamnă mai mult decât o gură în plus la masă. Orice copil, că-i primul, al doilea, al zecelea pe care îl aducem pe lume, are nevoie de timpul, implicarea și toată dragostea de care putem da dovadă. Dincolo de asta, are nevoie de bani să meargă la grădiniță, la școală și la activități pe lângă, să se bucure de o copilărie fericită și liniștită.
(...)
Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
