Eu când eram copil îmi doream să am o vacă adevărată. Locuiam la etajul 4 și de-asupra se construise un pod, la care noi aveam acces. Visam să am o văcuță, cu nasul umed și ochii mari, blânzi, căreia să-i fac un culcuș în pod. Să trag un furtun, iar eu să stau în pat, în camera mea și să beau lapte direct de la țâța ei. Să fie albă cu pete maro. Și s-o cheme Blânzica.
În weekend, mă îndreptam cu o prietenă spre un loc unde să putem sta la o cafea. Ploua afară, așa că mergeam repede să ne adăpostim. Era sâmbătă, iar străzile erau pustii. Doar Teatrul Țăndărică din dreptul căruia veneam era plin de părinți și copii. O familie cu două fetițe alergau de zor înspre mulțimea gălăgioasă.
– Ioana, ești o vacă!
se aude în liniștea străzii, glasul mamei supărat. Uite, ce m-ai stropit!
(...)
Citeşte mai mult pe mamiperocuri.ro
