Desi cei doi copii ai mei sunt micuti, sub 5 ani amandoi, stau adesea sa ma gandesc cum vor fi ei in pragul adolescentei, cum vom fi noi, ca familie. Recunosc insa, imaginatia nu ma duce prea departe, nu pot sa-mi inchipui nici macar clasa I. Asa ca am apelat la filme.
Am vazut doua care mi-au placut foarte mult si as vrea sa vi le prezint si voua. Este posibil sa primiti privindu-le multe raspunsuri, unele la intrebari pe care nici macar nu le-ati formulat. Ce mi-a placut cel mai mult la aceste filme este ca au fost facute din perspectiva copiilor. De remarcat:
- la 15 ani parintii joaca inca un rol imens in viata copiilor, fie si numai ca sa li se opuna
- exista intre parinti si copii o bariera mare de comunicare. Nici unii, nici altii nu mai gasesc calea prin care sa o sparga.
- Copiii nu inteleg deloc de ce adultii fac ceea ce fac. Li se par ipocriti, plicticosi, mult prea insistenti, adesea scarbosi. Niste persoane fara speranta.
- Parintii cer de la copii doar sa fie ascultati si sa nu comenteze. Sunt speriati sa nu-i scape din mana si din aceasta cauza reactioneaza dur, jignind constant fara ca macar sa isi dea seama.
- copiii, chiar si in familii normale, se simt nerespectati, insignifianti, tinta glumelor proaste si a sfaturilor necerute
Ambele filme se termina insa intr-o nota optimista - acesta este doar un prag, unul care va fi depasit (chiar daca cu greutate) prin mai multa empatie din partea parintilor si prin experiente de viata pe care copiii le capata in afara casei si a regulilor sale stricte.
Ambele filme sunt din anul 2013, sunt considerate comedii, au imagini placute, sunt usor de parcurs ca si poveste si au castigat cateva premii la festivaluri de film.
The Kings of Summer
The Way Way Back
Parca asa eram si noi cand eram adolescenti, nu? Este bizar sa te afli de partea cealalta a baricadei.
