Vitamina D este esentiala pentru dezvoltarea si sanatatea copilului tau. Beneficiaza el de o cantitate indestulatoare?
De ce au copii nevoie de vitamina D?
In primul si in primul rand din cauza faptului ca calciul nu este bine absorbit de catre organism in lipsa vitaminei D. Aceasta este esentiala pentru a asigura o absorbitie buna a calciului care duce la dezvoltarea unui sistem osos armonios al copilului.
Cum pot obtine copiii o cantitate suficienta de vitamina D?
10-15 minute de expunere la soare de cateva ori pe saptamana produc indeajuns de multa vitamina D. Razele UVB patrund prin piele si ajuta organismul sa produca vitamina D. Din pacate, este cunoscut faptul ca expunerea indelungata la soare poate cauza multe probleme de sanatate, printre care si cancer si de aceea se recomanda ca toti copii sa fie protejati cu o crema de protectie solara atunci cand ies afara si sa evite expunerea la soare de la 10 dimineata la 4 dupa amiaza, atunci cand soarele este cel mai puternic. Dar si la acest bun obicei exista un revers al medaliei: cremele de protectie solara nu lasa sa se produca chimia necesara crearii vitaminei D.
Din fericire, pe langa expunerea la soare, vitamina D mai poate fi preluată din alimente fortificate cu vitamina D sau din suplimente nutritive. Trebuie sa gasesti balanta necesara intre expunerea la soare (cea mai importanta) si suplimentarea dietei copilului tau cu vitamina D. Sfatul nostru este sa il lasi cate 10 minute la soare fara crema de soare si apoi sa il ungi la umbra cu crema de protectie solara cu factor mare. Dupa 10 minute la umbra (timp in care crema se absoarbe in piele) il poti lasa sa zburde in soare.
Care sunt efectele lipsei de vitamina D?
In cazul unei deficiente severe de vitamina D, copiii pot dezvolta rahitism, o boala a oaselor. Rahitismul se manifesta prin arcuirea picioarelor si prin oase casabile, care se rup usor. De aceea se recomanda ca toti noii nascuti sa primeasca un supliment de vitamina D cel putin timp de cateva luni. Deficienta de vitamina D apare de obicei in primii doi ani din viata. Copiii hraniti la san care nu primesc vitamina D au un risc mai mare deoarece laptele matern nu contine multa vitamina D.
In plus fata de efectele fizice, deficienta de vitamina D poate avea efecte mentale devastatoare, fiind legata de afectiuni depresive la adulti, copii si adolescenti. Este usor de vazut acest lucru in tarile nordice unde lipsa soarelui duce la deficiente de vitamina D in randul populatiei.
Daca iti faci probleme in legatura cu aportul insuficient de vitamina D pentru copilul tau, discuta cu medicul si testeaza-l pentru a vedea daca se incadreaza sau nu in limite normale.