„Chiar trebuie să îţi spun de 100 de ori, să reţii?”, „ Îţi intră pe o ureche şi îţi iese pe alta!” – sunt doar două dintre frazele pe care părinţii le spun adesea copiilor aparent neascultători.
Care este cea mai mare greşeală a părinţilor? Părinţii se adresează copiilor ca unor adulţi mai mici. Nu se gândesc că această lume a lor, mai mică – de altfel - este guvernată de legi ale percepţiei diferite. Dacă părinţii ar ţine cont de acestea, ar fi ascultaţi – explică experţii.
Iată care sunt cele mai frecvente greşeli care stau în calea comunicării eficiente cu ai noştri copii:
De ce copilul nu mă ascultă – Lipsa contactului vizual
În general, copiii nu se pot concentra decât într-o singură direcţie, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să ne supărăm pe micuţul nostru că nu ne aude, când el face altceva. Aşa că, înainte să îi ceri ceva copilului tău, asigură-te că te vede şi că te aude. Apleacă-te spre el, uite-te în ochii lui şi rosteşte-i numele: „David, te rog frumos să vii la masă!”. Iar dacă micuţul are sub trei ani şi jumătate, ar fi bine să îl şi rogi să repete ce i-ai spus, pentru a te asigura că a înţeles.
De ce copilul nu mă ascultă – Prea multe rugăminţi în acelaşi timp
„Descalţă-te, spală-te pe mâni şi hai la masă” reprezintă, din punctul tău de vedere, o solicitare foarte simplă. Dar pentru copil nu este deloc aşa! Pentru prichindeii de sub 4 anişori tocmai ai rostit un algoritm prea complicat. Copiilor le este greu să îşi amintească ordinea acţiunilor, fără să uite vreuna. De aceea, recomandat este să îl rogi să treacă la următoarea acţiune imediat după ce a terminat-o pe prima.
De ce copilul nu mă ascultă – Exprimare indirectă
Dacă tu întrebi „Ai de gând să stai în dezordinea asta toată ziua?”, s-ar putea să fii înţeleasă de un alt adult, dar de copilul tău – sunt slabe şansele. Copiii iau totul mot-à-mot, motiv pentru care le este aproape imposibil să descifreze dorinţele tale. Aşa că, dacă vrei să îl rogi să îşi strângă jucăriile, spune-i clar, aşa cum ţi-am sugerat la punctul 1.
De ce copilul nu mă ascultă – Prea multe cuvinte
„David, ai uitat că te-am rugat să nu mai sari în pat? Ai uitat că ultima dată te-ai lovit la nas? Vrei să te răneşti iar?” - Cu privire la acest tip de exprimare, psihologii explică: E clar că părintele a ajuns la capătul răbdării şi că îşi doreşte ca micuţul să fie în siguranţă. Numai că el se pierde în atât de multe cuvinte şi uită esenţialul.
Mai mult decât atât, spun experţii, este inutil să îi aminteşti copilului evenimentele din trecut sau să îl sperii cu privire la viitor. Copiii trăiesc aici şi acum, aşa că încercarea de a le schimba comportamentul prin explicaţii lungi se poate dovedi inutilă. Cel mai bine este să te opreşti la fraze scurte – „este periculos să sari în pat” şi să încerci să îi oferi opţiunea unui alt joc - ia-l în braţe şi jucaţi-vă de-a elicopterul sau oricum altcumva.
De ce copilul nu mă ascultă – Ton prea ridicat
Atunci când părintele începe să ţipe, copilul nu mai aude nimic – simte că este un moment tensionat şi se concentrează asupra găsirii unei modalităţi de evitare a pedepsei. „Ţipatul îl face pe copil să se simtă inconfortabil, îl sperie şi reduce abilitatea creierului de a gândi. Îţi aminteşti ce ai simţit când cineva a ţipat la tine? Spre exemplu, şeful tău?!” , explică psihologii. „Te-ai simţit, probabil, pierdut, şi ţi-ai uitat până şi numele”.
►Citeşte şi Cum să-i vorbești frumos copilului, care nu ascultă decât dacă țipi la el
De ce copilul nu mă ascultă – Aşteptările părintelui sunt prea mari
Psihologii americani au descoperit că, în general, copiii înţeleg sensul cuvintelor câteva secunde mai târziu decât ar face-o un adult. Unul dintre motivele care justifică reacţia întârziată este dat de faptul că acel tip de atenţie care îi permite unei persoane să îşi mute concentrarea de la o activitate interesantă la alta instrumentală se creionează în jurul vârstei de 6-7 ani. Asta înseamnă că un copil sub 7 ani se va concentra mult mai uşor la ceea ce îi place şi mult mai greu la ceea ce părinţii spun că este important, cum ar fi mâncatul sau îmbrăcatul.
Ce poţi face? Dă-i copilului timp. Spre exemplu, dacă sunteţi în parc, stabiliţi împreună de câte ori mai are voie să se dea pe tobogan, înainte să plecaţi acasă. Aşa, va simţi că el este cel care decide ce urmează. Sau, dacă sunteţi afară şi vrei să mergeţi în casă să mâncaţi, iar el refuză pe motiv că se joacă cu maşinuţele, propune-i o întrecere ca cea între maşini: cine ajunge primul acasă, în bucătărie, câştigă!
De ce copilul nu mă ascultă – Rugămintea conţine o negaţie
Dacă tu îi spui copilului „Nu mai trânti uşa!”, s-ar putea ca el să nu audă negaţia şi, mai mult decât atât, s-ar putea chiar să îi fi dat o idee nouă (aceea de trânti uşa). Poţi încerca, în schimb, să apelezi la o formulare de tipul: „Haide să vedem cât de puţin zgomot poţi face când închizi uşa!”. În acest mod, va lua totul ca pe un joc sau ca pe o competiţie pe care va dori să o câştige.
►Citeşte şi Cum poți liniști un copil furios? 10 fraze pe care ar trebui să le rostești
De ce copilul nu mă ascultă – Prea multă sâcâială
Dacă al tău copilul aude toată ziua: „nu sări în băltoace!”, „nu alerga!”, „stai odată locului!”, „nu vorbi tare!”, „nu atinge căţelul!”– devine imun. Toate aceste sugestii se transformă în sunete albe, care pe copilul mai mult îl obosesc. Încearcă să te priveşti din exterior şi să vezi cam cât de des îl sâcâi pe copil.
Ce poţi face? Mergi cu el în băltoace, ţinându-l de mână, du-te cu el la căţel, încet, aleargă şi joacă-te cu el. Dacă vrei să fie în siguranţă, participă alături de el la ceea ce face. În schimb, nu îl poţi forţa să stai locului; este doar un copil – are nevoie să se joace, să exploreze, să cunoască. Fii alături de el!
De ce copilul nu mă ascultă – Pentru că părintele nu îşi ascultă copilul
Deşi o mamă poate sta alături de copilul ei 24 de ore, este greu ca la sfârşitul zilei să spunem că au fost, într-adevăr, în acelaşi loc. Şi asta pentru că numai copilul „trebuie” să o asculte pe mamă şi invers, deloc. De ce? Pentru că mama nu vrea să audă când copilul are ceva de spus extrem de important, din punctul lui de vedere (a găsit o pietricică mai lucioasă, în curte). Părinţii uită că ai lor copii trăiesc într-o lume mult mai mică, în care nu grijile sunt importante, ci explorarea şi jocul. Trebuie să acordăm atenţia cuvenită bucuriilor, problemelor şi fascinaţiilor copiilor noştri. Pentru ei, ele reprezintă lumea întreagă!
Nu este important cât de mult timp petreci cu copilul tău, ci ceea ce faci în acel timp. Încearcă să te joci cât mai mult numai pe el, să vă jucaţi împreună, să îl asculţi. Are nevoie de tine…
