Când un copil îți spune că este homosexual, viața nu se schimbă. Dar perspectiva da.
Te trezești, poate, în tăcerea de după o confesiune, cu o întrebare care nu te lasă: „De unde vine asta?”
Nu e o întrebare greșită. E o întrebare umană. Părinții nu vor explicații ca să judece – vor explicații ca să înțeleagă. Și, mai ales, ca să nu greșească.
Știința spune clar: nu e o alegere
Înainte de toate, să stabilim un adevăr de bază: homosexualitatea nu e o alegere.
Nu e un „trend”, nu e influență de pe TikTok și nici rezultat al unui stil de parenting prea permisiv. Este o trăsătură naturală, înnăscută, parte din diversitatea umană – la fel ca înălțimea, stângăcia sau culoarea ochilor.Cauze genetice? Da. Dar nu o singură „genă gay”
În 2019, cel mai mare studiu de acest gen a analizat ADN-ul a peste 500.000 de persoane și a concluzionat: nu există o singură genă a homosexualității. Dar există sute de regiuni genetice care, împreună, par să influențeze orientarea sexuală.
Tradus pe scurt: orientarea nu e scrisă cu un singur cod, ci cu un întreg alfabet genetic.
Mama are un rol? Se pare că da. Și nu e deloc cum crezi
Mai multe studii sugerează că trăsături genetice moștenite pe linie maternă pot juca un rol în orientarea sexuală – cel puțin în cazul bărbaților.
Un fenomen fascinant, denumit „efectul fratelui mai mare”, arată că probabilitatea ca un bărbat să fie homosexual crește cu fiecare frate biologic mai mare. De ce? Pentru că, spun cercetătorii, în timpul fiecărei sarcini cu un făt de sex masculin, sistemul imunitar al mamei produce anticorpi specifici care pot influența dezvoltarea neurologică a următorului copil. Cu alte cuvinte, un mecanism biologic subtil, dar real, care are legătură directă cu... mama.
Adăugăm la asta faptul că gena X, transmisă exclusiv de mamă către fii, conține regiuni genetice implicate în reglarea comportamentelor sociale și sexuale. Dacă orientarea sexuală are, parțial, rădăcini genetice, atunci linia maternă este o piesă importantă din puzzle. Tatăl, având doar cromozomi XY, nu transmite deloc cromozomul X băieților.
Epigenetica: cum viața scrie pe gene
Epigenetica ne spune că mediul poate influența expresia genelor fără a le modifica structura. Și da, unele dintre aceste „amprente” pot fi transmise de la mamă la copil. Deci chiar dacă nu există „o genă gay”, este posibil ca mecanisme epigenetice materne să contribuie la dezvoltarea orientării sexuale.
Și atunci... de ce avem nevoie ca părinți?
De răbdare. De informație. Și de dragoste. Multe întrebări pe tema asta încep cu „de ce?” – dar cea mai bună întrebare pe care o poți pune e: „Cum pot fi acolo pentru copilul meu?”
Pentru că, în cele din urmă, nu contează dacă știința ajunge sau nu la un răspuns complet. Contează ce răspuns primește copilul tău când îți spune cine este.
Final de drum, început de înțelegere
A ști că homosexualitatea poate avea rădăcini genetice sau epigenetice – și că nu este rezultatul educației, al traumelor sau al deciziilor – ar trebui să fie o ușurare pentru orice părinte. Nu e despre vină. E despre viață.
Și e despre a iubi copilul pe care îl ai, nu pe cel pe care ți-ai imaginat că îl vei avea.
Pentru că nu dragostea ta îl face pe copilul tău gay. Dar dragostea ta îl poate face să se simtă întreg.
