Imaginea unei bunici care își ține în brațe nepotul nou-născut, virală pe Facebook
O fostă directoare a Meta dezvăluie că Facebook și Instagram sunt capabile să detecteze starea emoțională a adolescenților. Compania a profitat de depresiile și frustrările acestora, targetându-i cu reclame la produse de frumusețe și slăbit
Sarah Wynn-Williams, fost director al Global Public Policy pentru Facebook, a declarat miercuri în fața senatorilor americani că Meta a vizat în mod activ minorii, trimițându-le reclame, în funcție de starea lor emoțională. “În momentul în care se simțeau lipsiți de valoare, neajutorați sau în pragul unui eșec, algoritmul Meta împărtășea aceste informații cu agenții de publicitate, pentru a direcționa reclame la un produs sau altul, deoarece utilizatorii sunt mai predispuși să cumpere în astfel de momente”, a explicat Wynn-Williams.
Ministrul Educaţiei anunţă că, începând cu anul școlar 2025-2026, va fi interzisă organizarea cursurilor şcolare în trei schimburi
Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că, începând din anul şcolar viitor, în şcolile din România va fi interzisă organizarea cursurilor în trei schimburi.
De ce tușește bebelușul? Când e doar o iritație și când e un semnal de alarmă
Bebelușul tău tușește. O dată. De două ori. A treia oară deja îți sare inima. Îl privești: are ochii mijiți, nasul umed, o expresie de „ce-a fost asta?”, și nu știi dacă e doar un fir de praf sau începutul unei nopți albe cu febră, mucisori și panică.