“Vedetele” toamnei conţin o varietate de antioxidanţi. Cei mai importanţi nutrienţi din compoziţia acestora sunt vitaminele A, C, B6 şi B9 şi mineralele esenţiale precum potasiul, calciul, fierul, fosforul, magneziul şi seleniul. De asemenea, aceste fructe conţin variaţi antioxidanţi precum delfinidina şi resveratrolul, care neutralizează efectul radicalilor liberi şi care previn oxidarea celulară. Nutriţioniştii spun că prin substanţele pe care le conţin, strugurii cresc nivelul de oxid nitric din sânge, cu rolul de a preveni formarea blocajelor pe artere, reducând astfel riscul de infarct şi de accident vascular cerebral. În plus, strugurii împiedică oxidarea colesterolului "rău" (LDL) şi reduc nivelul colesterolului total.
Pregătește-ți corpul pentru toamnă! Ce să mănânci ca să-ţi creşti imunitatea
Copilul meu de 5 ani își pune des mâna în pantaloni. De ce și ce e de făcut?
Ești în parc, la coadă la supermarket sau la o petrecere de familie și, dintr-o dată, copilul tău își bagă mâna în pantaloni. Reacția ta poate fi una de stânjeneală, poate roșești, îi spui repede „nu e frumos!”, te simți vinovat că nu știi ce să faci — sau toate la un loc.
Cordonul ombilical și miturile din jurul său: Ce e adevărat și ce nu?
Cordonul ombilical – acea legătură vitală dintre mamă și copil în timpul sarcinii – este un subiect care a dat naștere multor povești și temeri de-a lungul timpului. Unele dintre ele au un sâmbure de adevăr, altele sunt doar mituri menite să adauge un dram de dramă perioadei prenatale. Haideți să separăm realitatea de ficțiune!
7 sfaturi expirate despre îngrijirea bebelușului. Ce nu mai este valabil astăzi
Când vine vorba de îngrijirea unui nou-născut, sfaturile par să vină din toate direcțiile: bunici, prieteni, vecini sau chiar străini bine intenționați. Totuși, multe dintre recomandările pe care le-am auzit de-a lungul anilor sunt depășite și, în unele cazuri, pot fi chiar periculoase. Medicina și pediatria au evoluat semnificativ, iar ceea ce era considerat normal acum câteva decenii s-a dovedit ineficient sau riscant. Iată câteva dintre cele mai populare sfaturi expirate pe care ar trebui să le uităm.