Steriletul ca metodă contraceptivă. 5 motive Pro și contra
Va spun de la început că nu este o metodă pe care să o iau în calcul. Nu mă împac cu ideea ca un dispozitiv să se afle în mine, dar este doar o chestie personală.
Totul despre cum rămâi însărcinată: de la alegerea momentului şi sfaturi pentru fertilitate, până la înţelegerea actului concepţiei şi metode de contracepţie.
Va spun de la început că nu este o metodă pe care să o iau în calcul. Nu mă împac cu ideea ca un dispozitiv să se afle în mine, dar este doar o chestie personală.
„Probabil nu a fost o sarcină cu şanse. Nu se poate şi nici nu este oportun să faceţi ceva. Veţi obţine lunile viitoare o sarcină bună” – aşa s-a încheiat...
Trebuie să o spun de la început: scriu sub stăpânirea nervilor, a nerăbdării, a tristeţii. M-au cuprins din toate părţile şi, dacă nu povestesc, simt că mă sufoc.
În sarcina cu Alexandru am stat mult să mă gândesc dacă să fac acest pas. Dorindu-ne într-un viitor și al treilea copil, am decis cu soțul meu să mai așteptăm.
Ceea că mănânci are o influenţă direct asupra sănătăţii tale, inclusive asupra stării tale de spirit sau asupra unor potenţiale boli. Dar cercetările arată că...
Jennifer Ashwood este o femeie din Cornwell, Marea Britanie, care nu doar că are două utere, ci a şi rămas însărcinată cu gemeni, fiecare făt în câte un uter.
Atunci când rămâi gravidă, mai ales dacă se întâmplă pentru prima dată, îţi faci o mulţime de gânduri: oare ce trebuie să mănânc, oare cum trebuie să mă...
Din păcate, avortul spontan este este atât de comun, încât medicii îl consideră o parte normală a procesului de reproducere. Partea bună, dacă putem să o numim...
Ştiu… nu făceai decât conversaţie… oricum, ai pus o întrebare comună, pe care majoritatea oamenilor fără copii le-o adresează celor care au unul, poate doi....
Atunci când îţi întârzie menstruaţia în mod neobişnuit, primul gând care îţi vine în minte este categoric cel al unei sarcini. Şi atunci, prima măsură este...