Nu există un singur mod corect de a-ţi planifica o familie. Şi, din câte am observat, ai o tendinţă destul de mare de a imita tipul de familie pe care l-ai cunoscut tu în copilărie.
Eu am avut o soră apropiată ca vârstă, care a fost toată copilăria mea prezentă şi care s-a confruntat cu probleme similare în aproximativ acelaşi timp. Am avut un partener de joacă şi un complice în permanenţă. Nu pot să spun că amintirile sunt toate minunate, dar mi se pare că atât de normal este să îţi trăieşti copilăria astfel încât aproape că am replicat situaţia.
Nu regret decizia luată, dar nu a fost deloc simplu. Faptul de a avea o distanţă mai mare între copii, de la 4 ani în sus, vine cu avantaje certe.
Ai timp să faci duş. Pare ceva trivial, însă când nu ai timp să o faci este cel mai important lucru din lume. Este cu mult, mult mai uşor să ştii că îi poţi lăsa pe cei doi copii în aceeaşi cameră, fără tine şi să nu te gândeşti la ce poate să fie mai rău.
Ai timp să îţi cunoşti bine primul copil. Ai timp să construieşti o relaţie cu el, să te joci numai cu el. Şi asta este esenţial atât pentru tine, cât şi pentru copil.
►Citește și Ce trebuie să știi înainte de a avea al doilea copil
Ai timp să îţi cunoşti şi al doilea copil şi să îi acorzi, necondiţionat, timp numai pentru el. Pentru că un copil mai mare este cuprins într-o formă de învăţământ care îl ţine ocupat câteva ore pe zi. Şi va percepe asta ca pe ceva normal, fără reproşuri.
Copilul are timp să se maturizeze, să ajungă să înţeleagă despre ce este vorba. Un copil de un an nu va pricepe deloc ce înseamnă bebeluşul din burta. Şi unul de doi ani va vrea în braţe la fel de mult ca şi cel de o lună. Pentru că şi el este un bebeluş, doar că unul care merge, trânteşte şi tipa de frustrare.
Relaţia dintre cei doi nu mai este una de competiţie. Mai degrabă cel mare va fi un fel de profesor care are grijă şi îndruma. Şi cel mic va primi toate lecţiile cu inimă deschisă şi cu permanente manifestări de iubire şi admiraţie.
Dezvoltare independentă. Este foarte rău să fii perceput doar că fratele mai mic al altcuiva. Asta îţi inhiba orice dorinţă de afirmare a sinelui. Dacă distanţa dintre fraţi este suficient de mare astfel de probleme nu apar.
Dar şi pentru mama este bine. Oricât ai crede că poţi să faci faţă două sarcini una după alta şi doi copii mici de crescut unul după altul, te termina fizic şi psihic. Corpul este la pământ, răbdarea este la pământ. Mai bine îţi iei timp să te refaci ca să ai forţe proaspete pe care să le consumi.
Vouă care vi se pare distanta ideală între copii?
