Desi pare integral o decizie personala, faptul de a deveni mama si raportarea proprie la maternitate suporta impactul mediului cultural: fiecare epoca si fiecare spatiu social au propriile norme despre ce inseamna sa fii mama.
Asupra setului de asteptari si de reprezentari ale gravidei isi pune puternic amprenta conditionarea culturala: normele, valorizarea si perceptia sociala asupra sarcinii. De pilda, in Anglia epocii victoriene, desi unica vocatie autentica a femeii era socotita menirea de a fi mama, a-ti expune pantecele tuguiat in circumstante publice era considerat tabu. De aceea, pentru a nu provoca un afront la adresa “bunelor moravuri”, femeia insarcinata trebuia sa ramana in propriul camin si sa isi mascheze pe cat posibil sarcina, care era perceputa ca un fel de boala si indeobste stigmatizata. Cutume si practici socio-culturale similare se întalnesc astazi in tarile asiatice unde predomina traditionalismul, dublat de politicile anti-nataliste.
Dimpotriva, in cadrul unor triburi antice descrise de antropologi, cultul fertilitatii este foarte pretuit, si, in consecinta, femeile gravide constituie “titlul de glorie” al oricarei comunitati, fie ca sunt sau nu legitim casatorite cu tatal copilului.
In zilele noastre, in cultura occidentala, majoritatea tinerelor dau prioritatea dezvoltarii unei cariere, specializarii si succesului profesional. In aceste conditii, intemeierea unei familii si maternitatea mai au de asteptat: ele sunt atent planificate, insa de regula sunt amanate si inlocuite de forme alternative ale casniciei (coabitare consensuala, celibat, familii fara copii etc.) care castiga tot mai multi adepti. Asa se explica si declinul natalitatii ce influenteaza fenomenul ingrijorator de imbatranire demografica.
