Trebuie să o spun de la început: scriu sub stăpânirea nervilor, a nerăbdării, a tristeţii. M-au cuprins din toate părţile şi, dacă nu povestesc, simt că mă sufoc.
Au trecut 4 luni de când m-am căsătorit şi deja am obosit. Dacă până acum fiecare întâlnire cu rudele aducea, mai devreme sau mai târziu, întrebarea la voi la nuntă când?, acum deja am obosit să fiu întrebată unde e burtica. Dar staţi să mă adun şi să încep cu începutul, vorba bunicii (că tot facem aici referire la rude).
Păi bine, măi oameni buni, dacă sunteţi curioşi pe când nunta, de ce nu aveţi sclipirea aceea de o secundă să aruncaţi o privire pe degetul meu? Port un inel? Nu! Atunci cu siguranţă discuţiile despre nunta mea nu îşi iau rostul. Sau, cel puţin, nu între mine şi voi. Că îmi doresc doar eu să mă mărit, că vrea el şi eu simt că trebuie să mai aşteptăm… nici nu contează! Decizia noastră nu s-a materializat într-un inel, deci nu vrea să fie publică, deci nu întrebaţi! Nu câştigaţi nimănui simpatia dacă o faceţi, credeţi-mă pe cuvânt!
(***)
Este ora 04.30. Da, dimineaţa. Oamenii au început să plece de la nunta noastră (atât de aşteptată şi de dorită de cei din jur :)) şi urările continuă, dar sub altă formă: „Casă de piatră” de la venire a îmbrăcat hainele lui „Aşteptăm invitaţia la botez!”. Serios? Adică… eu, începând cu seara asta, trebuie să realizez că oamenii au aşteptări de la mine, nu? Au aşteptări să procreez. Hmmm, interesant! Gata, dacă tot e noaptea nunţii, să ne punem pe treabă să nu mai pierdem nicio secundă, nu vrem să dezamăgim pe nimeni.
Ei, nu a fost chiar aşa! Am aşteptat o lună,timp în care ne-am făcut analizele recomandate pentru a vedea dacă avem vreo problemă evidentă ce l-ar afecta pe micuţul care va veni, mai devreme sau mai târziu, şi am dat drumul la treabă!
În prima lună de după nuntă:
- Şi, pe când bebe?
- Păi, ştiţi, am vrea să ne facem analizele să vedem dacă e totul în regulă cu noi şi apoi…
- Ei, dragă, pe vremea noastră nu se făcea aşa! Afli cine ştie ce, te stresezi şi nu mai iese copilul, daţi voi drumul la treabă, că tot când şi cum o vrea Domnul vine!
Sfaturile acestea au ieşit pe o ureche aşa cum au intrat pe cealaltă, aşa că am dat fuga la medic (unde chiar şi acolo prima întrebare a fost: ”păi şi de ce aţi venit la mine, nu puteţi să faceţi?”), am primit OK-ul şi chiar ne-am pus pe treabă….
Prima lună de încercat: urmărit calendar menstrual, calculat, citit pe internet când e bine, cum şi de ce… nu s-a prins!
Nu-i nimic, ne-am spus noi, doar nu aveam norocul să iasă din prima!?
A doua lună: şi, cum merge cu bebe?
Păi, ştii, de-abia am început să lucrăm la asta, e a doua lună… vom vedea.
Dă-i tare cu teste de ovulaţie, ascultă de sfaturile legate de intensitatea liniei şi de sexul bebeluşului, hai soţ că acum e momentul… Trebuie, chiar dacă suntem obosiţi! Nu s-a prins. Oftat!
A început luna a treia, gata, asta e cu noroc. I s-a întâmplat şi C., prietenei mele din copilărie tot aşa, în luna a treia, acum sigur se prinde! Dar ştii, soţ, acum nu mai facem teste; o zi da, una nu, să fim sigur!
Ieşim în oraş:
- Şi burtica, unde e?!
- Am ascuns-o sub tricou, răspund eu cu un zâmbet în care buzele strânse funcţionează pe post de zid pentru cuvintele urâte ce ar da să iasă!
Suntem la sfârşitul lunii a treia de încercări, iar eu îmi fac gânduri şi mă entuziasmez ca în fiecare lună: parcă mă doare una-alta, parcă sunt mai obosită, parcă mai pofticioasă… Dar mai bine nu mai sper, că sigur iarăşi voi fi dezamăgită…
Eh…când o vrea Cel de Sus, o să vină şi al nostru! Până atunci... noi ne iubim şi ne bucurăm de fiecare moment împreună. Poate nu este acum timpul nostru!
Deci, oameni buni, serios acum, încetaţi să mă mai întrebaţi! Dacă ne dorim sau nu copil e problema noastră, dacă putem sau nu să facem e durerea noastră şi nu e simplu de împărtăşit. Nu se vede nicio burtică? Înseamnă că nu e niciun bebe a cărui existenţă trebuie împărtăşită. Daţi-ne vă rog o pauză, spuneţi-ne că ne stă bine ca soţ şi soţie, bucuraţi-vă de noi, de prezenţa noastră ca atare şi atât… momentan suntem doar doi, iar dacă asta nu vă este de ajuns, cu părere de rău vă spunem că mai mult nu putem face… cel puţin, nu acum…
► Citeşte şi Fac al doilea copil când vreau. Dacă vreau.
Sursa foto: Free pik
