Daca esti blonda si ai ochii albastri, iar tatal are si el ochii deschisi la culoare, te poti astepta ca viitorul vostru bebelus sa aiba ochii deschisi la culoare. Exista acest lucru interesant numit genetica care face ca bebelusii sa primeasca un intreg bagaj de caracteristici de la parintii lor. Nu numai caracteristicile fizice, ci si cele intelectuale sau cele legate de fire sunt impregnate in ADN-ul nostru si oferite „cadou” bebelusul.
Si mai este ceva ceea ce ii transmitem bebelusului: tot ceea ce facem in timpul sarcinii influenteaza direct modul in care acesta se va dezvolta si sanatatea lui. Se stie ca daca fumezi in timpul sarcinii te poti astepta la probleme de sanatate pentru bebelus, deoarece el primeste mai putin oxigen in timpul sarcinii si ii sunt transmise toxine prin sangele mamei. Se stie si faptul ca daca te expui fumului de tigara in sarcina, bebelusul poate sa dezvolte astm sau o boala de plamani.
Undeva, intre cele doua tipuri de „cadouri” pe care le facem bebelusului (genetica si comportamentul nostru), exista o legatura subtila si incredibila care a inceput sa fie pusa in lumina nu cu mult timp in urma. Se pare ca nu numai ce facem in timpul sarcinii influenteaza sanatatea bebelusului, ci si ceea ce am facut cu multa vreme in urma si ramane impregnat in ADN-ul nostru. Iar vestea cu adevarat uluitoare este ca nu numai ce facem noi, femeile influenteaza bebelusii, ci si ceea ce fac tatii lor!
Comportamentul tatalui dinainte de conceptie poate afecta sanatatea copiilor si generatiile viitoare. De exemplu, fumatul timpuriu in cazul tatalui a fost asociat cu masa corporala mai mare a bebelusilor. Alcoolismul paternal a fost asociat cu greutate mai mica la nastere si hiperactivitate in cazul copiilor.
Cea mai noua cercetare arata ca fumatul chiar si pentru o perioada in adolescenta tatalui a fost asociat cu un risc crescut ale anumitor forme de astm la copiii pe care ii va avea multi ani mai tarziu. Studiul prezentat recent la European Respiratory Society International Congress a fost facut pe un lot de 13 000 de barbati si femei si a identificat faptul ca astmul non-alergic a fost semnificativ mai des intalnit in cazul copiilor ai caror tati au fumat inainte de 15 ani. Interesat, legatura aceasta nu a fost regasita la mamele care au fumat inainte sa conceapa.
Se pare ca ceea ce facem in viata produce schimbari chimice in ADN-ul nostru si acesta se poate sa nu se „curete” total inainte de conceptia unui bebelus.
Stiinta care se ocupa cu acest tip de cercetari se numeste epigenetica si arata ca bebelusii nu mostenesc doar ADN-ul nostru. Ei mostenesc si schimbarile subtile care sunt facute asupra ADN-ului in timpul vietii parintilor. Se pare ca teoria conform careia bebelusii primesc copii curate ale ADN-ului nostru nu este chiar exacta. Daca fumatul in anii adolescentei influenteaza riscul copiului de a dezvolta astm se poate datora faptului ca ADN-ul barbatului s-a schimbat putin si ca aceste schimbari sunt transmise copiilor. Aceasta este epigenetica.
Atentie
Domeniul este nou si abia la inceput, iar lucrurile trebuie tratate cu mare grija. Este nevoie de foarte multe investigatii pentru a vedea unde s-a produs o anumita schimbare si de unde mosteneste de fapt copilul un anumit risc. In cazul alcoolismului, se stie ca bebelusii sunt hiperdinamici si au un risc mai mare de a dezvolta ADHD. Dar daca ADHD-ul este cel mostenit direct si el este cel care a dus la alcoolismul parintelui? Cercetarile vor fi din ce in ce mai multe si din ce in ce mai profunde, insa o prima concluzie care se poate trage de aici este faptul ca ceea ce facem, cum ne traim viata ne influenteaza nu numai pe noi, cu si pe copiii nostri inca nenascuti.