Sari la conținut

5 beneficii ale consumului de dovleac și de semințe de dovleac, în timpul sarcinii

Dovleacul este un fruct plin de vitamine și antioxidanți, un super aliment pentru dieta prenatală. Atât dovleacul, cât și semințele acestuia pot ajuta la menținerea sub control a zahărului în sânge, prevenind diabetul gestațional. De asemenea, sunt bune pentru sănătatea intestinului și pentru dezvoltarea fetală.

Iată beneficiile consumului de dovleac și a semințelor de dovleac, în timpul sarcinii:

Dovleacul în sarcină - sursă excelentă de vitamine și minerale

Dovleacul este plin de vitamine și minerale, iar culoarea portocalie ne arată că dovleacul este plin de betacaroten, astfel încât consumul acestui aliment poate ajuta cu ușurință femeile însărcinate să își îndeplinească nevoile zilnice de vitamina A.

Dovleacul este, de asemenea, o sursă bună de fier, care previne anemia în timpul sarcinii și poate ajuta la scăderea șanselor de naștere prematură. Conține vitamina C, care ajută la absorbția fierului și este un bun impuls pentru sistemul imunitar.

► Citește și Top 15 super-alimente pentru sarcină

Mai mult, dovleacul este o sursă bună de vitamina B6, proteine, zinc și antioxidanți, care ajută la creșterea imunității și protejează împotriva infecțiilor.

În ceea ce privește nutriția, 100 de grame de dovleac au în jur de 26 de calorii și nu conțin colesterol sau grăsimi saturate. Asta înseamnă că dovleacul este o opțiune excelentă de gustare sau poate fi adăugat la o masă ca o sursă excelentă de vitamine și minerale importante.

Semințele de dovleac conțin, de asemenea, substanțe nutritive care sunt benefice în timpul sarcinii. Au vitamine și minerale care includ acizi grași omega-3, zinc și magneziu. Semințele de dovleac sunt gustarea perfectă între masa de prânz și cină, care nu numai că va împiedica foamea, ci va contribui și la satisfacerea acestor importante nevoi nutriționale.

Dovleacul în sarcină - ajută la reglarea zahărului în sânge

Consumul de dovleac și a semințelor de dovleac este eficient în reglarea nivelului de zahăr din sânge, în timpul sarcinii, datorită potasiului și magneziului. Nivelurile scăzute de magneziu sunt frecvente la persoanele cu rezistență la insulină, motiv pentru care apare diabetul. Este important să reții că, pentru a profita pe deplin de acest beneficiu, dovleacul trebuie consumat fără zahăr.

► Citește și 7 gustări sănătoase pentru viitoarele mămici

Dovleacul în sarcină - bun pentru digestie

Deoarece este bogat în fibre, consumul de dovleac poate ajuta la ameliorarea constipației cu care se confruntă adesea femeile însărcinate, din cauza modificărilor hormonale. De asemenea, poate ajuta la reducerea crampelor abdominale, care pot apărea uneori în timpul sarcinii.

Dovleacul în sarcină - menține sănătatea inimii

Consumul de dovleac în timpul sarcinii este bun pentru inimă, deoarece fibrele, potasiul și vitamina C din dovleac susțin sănătatea inimii. Potasiul și antioxidanții care se găsec în dovleac pot ajuta la prevenirea bolilor de inimă și au un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale.

De asemenea, consumul de dovleac poate ajuta la controlul nivelului de colesterol, în timpul sarcinii.

Studiile sugerează că un consum suficient de potasiu poate fi aproape la fel de important ca scăderea aportului de sodiu pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute. Creșterea aportului de potasiu este, de asemenea, asociată cu un risc redus de accident vascular cerebral.

Dovleacul în sarcină - bun pentru dezvoltarea fetală

Beneficiile dovleacului și semințelor de dovleac sunt bune atât pentru mamă, cât și pentru făt. Beta-carotenul găsit în dovleac contribuie la dezvoltarea inimii, plămânilor, oaselor, ochilor, rinichilor, nervilor și sistemului circulator al fătului. Fierul ajută la transportarea oxigenului către făt. Zincul ajută la dezvoltarea creierului. Acizii grași omega-3 din semințele de dovleac contribuie la dezvoltarea sistemului nervos central al fătului.

Există atât de multe beneficii ale consumului de dovleac și semințelor de dovleac în timpul sarcinii, încât ar trebui cu siguranță luate în considerare pentru orice dietă prenatală. O altă veste bună este că există puține efecte secundare ale consumului de dovleac și semințelor acestuia în timpul sarcinii; cu toate acestea, discută cu medicul tău înainte de a face modificări ale dietei sau dacă ai nelămuriri.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!