Adela Popescu a născut, în data de 11 iulie, cel de-al treilea băiețel și a optat tot pentru nașterea naturală.
Vedeta a povestit pe contul ei de Instagram experiența celei de-a treia naștere, spunând:
„Am ajuns la 6:00 la spital. Col șters.
Îmi doream tare de tot epidurala așa că, fiind a treia naștere, și bănuind că lucrurile se vor precipita, toată lumea se grăbea.
Am ajuns în salon, m-am pregătit, apoi mers în sala de nașteri pentru epidurală.
Deja eram și mai dilatată, contracții dureroase și dese, așa că s-a hotarât să nu mi se injecteze cantitate mare de anestezie, doctorița mea Anca Sultan nedorind să mai am pic pe expulzie.
E important să simți contracția în plin astfel încât să poți împinge în climaxul ei.
Dupa injectare, s-a așezat puțin liniștea. Foarte puțin. Mă dilatasem deja serios, ajunsesem la 8, efectul anesteziei trecea, eu eram în agonie.
Foarte repede am ajuns la dilatație maximă, contracții de intensitate de 100 %, deci, după experiențele trecute urma expulzia.
Ma tânguiam și imploram pentru încă puțina anestezie. Sigur că nu mai era posibil. Dar nu înțelegeam de ce durează atât.
Am simțit că mă prăbușesc când am aflat că bebelușul era înca sus, nu voia deloc să coboare, în condițiile în care eu simțeam că nu mai pot.
Durerile erau inimaginabile, și bebelușul nu voia să iasă.
Nu mai aveam nicio varianta, era one way.
Tot ce puteam face era să împing cu toată ființa mea triplând durerea ce mi-e peste putință să o descriu.
Anca si Moașa mea au hotărât să ma dea jos de pe masă și să schimb poziția, continuând să împing.
Bebelușul începea să coboare. Eu mă rugam și urlam la toți Dumnezeii sperând să imi curme mai repede suferința aducându-mi copilul cu bine pe lume.
Din momentul acela în cateva minute l-am auzit...
Nu mai știu ce am zis, ce am simțit, ce am exclamat.
Îmi amintesc doar că îl mângâiam și spuneam "iubirea mea, iubirea mea, mulțumesc, Doamne".
Am înțeles atunci de ce cobora atât de greu, avea cordonul ombilical fffoarte scurt. Și era și mare. 3620 g.
Cu toate astea, travaliul meu se poate numi unul scurt, adică de nici 4 ore.
După ce Anca a rezolvat tot ce era de rezolvat îmi amintesc că am rămas un moment singură în sala de nașteri și brusc am început să plâng.
În hohote. Și nu m-am putut opri nici când am ajuns în salon. Nu mă puteam opri...”
