O pereche de gemeni, băiețel și fetiță, stau de vorbă în burtica mamei. Cum v-ați imagina voi un astfel de dialog? Ce credeți că și-ar spune? Ei bine, autorul Pablo J.Luis Molinero a făcut acest exercițiu în urmă cu mai bine de 35 de ani, pe vremea când se năștea cea mai mica fetiță a lui. Textul a fost publicat în cartea Morphogeny și a fost distribuit în toată lumea, sub o versiune simplificată.
Prin intermediul dialogului dintre cei doi se pune problema existenței vieții de după moarte. Există un Dumnezeu pe care îl vom vedea, după ce vom muri? Există vreo mamă care ne-a dat viață și pe care o vom cunoaște, după ce ieșim din spațiul acesta numit uter? Avem cum să trăim în lumea de dincolo? Sunt întrebări care se subînțeleg din dialogul de mai jos, făcându-se să realizăm cât de bizară este să îndoiala noastră cu privire la existența lui Dumnezeu.
În uterul unei mame erau 2 bebeluși.
Primul l-a întrebat pe al doilea:
- Tu crezi în viață după naștere?
Celălalt a răspuns:
-Da, desigur. Trebuie să existe ceva după naștere. Probabil noi suntem aici ca să ne pregătim pentru ceea ce va fi mai târziu.
-Nonsens, a spus cel dintâi, nu există viață după naștere. Ce fel de viață ar fi asta?
Cel de al doilea a spus:
-Nu știu, dar va fi mai multă lumină acolo. Poate vom merge cu picioarele noastre și vom mânca cu gurile noastre. Poate va fi ceva ce nu putem înțelege acum.
Primul a spus:
-Este absurd. A merge e imposibil. Și să mâncăm cu gurile noastre? Ridicol! Cordonul ombelical ne aprovizionează cu hrană și tot ce avem nevoie. Plus, cordonul ombelical e așa de scurt. Viața după naștere este exclusă.
Al doilea a insistat:
-Bine, eu cred că este ceva dincolo și este diferit decât este aici. Poate nici nu vom avea nevoie de acest cordon.
Al doilea a răspuns:
-Nonsens. Și, în plus, dacă ar fi viață, de ce nu s-a întors nimeni de acolo? Nașterea este sfârșitul vieții și după această nu e nimic decât întuneric, tăcere și uitare. Ne duce către nicăieri.
-Bine, nu știu, a spus al doilea, dar cu siguranță o vom întâlni pe MAMA și ea va avea grijă de noi.
Primul a spus:
-Mama? Tu chiar crezi că există mamă? Mă faci să râd. Dacă există mama, atunci unde este ea?
Al doilea a spus:
-Ea este peste tot în jurul nostru. Noi suntem înconjurați de ea. Noi suntem EA. Noi lucuim în EA. Fără de ea, lumea noastră nu ar fi putut exista.
Primul:
-Ei bine, nu o văd, așa că este logică că Ea nu există.
Al doilea a răspuns:
-Câteodată, când stai în liniște și ascultare, când te concentrezi, poți să percepi prezența ei și poți să auzi vocea Ei plină de dragoste, chemându-ne de acolo de sus.
Sursa foto
