Sari la conținut

Cadou pentru proaspatul tatic

Recunosc ca ideea nu imi apartine. O prietena insarcinata m-a intrebat daca nu am vreo idee de cadou pentru un proaspat tatic si abia atunci mi-a trecut prin minte ca ar fi frumos sa primeasca si taticii un mic cadou.

Pentru ca sarcina si nasterea sunt evenimente atat de importante in viata noastra uitam de multe ori ca nu doar noi suntem implicate. Uitam de numeroasele sacose carate in timpul sarcinii, de noptile nedormite pentru ca noi ne-am dus din 2 in 2 ore la baie, de ziua pierduta asambland  si dezasambland carutul si de alte numeroase mici momente in care partenerul de viata si-a imbratisat noul rol de tata.

Asa cum viata noastra s-a schimbat odata cu testul acela pozitiv de sarcina, s-a schimbat si a lui, iar un mic cadou prin intermediul caruia sa ii aratam ca il apreciem pentru tot ce a facut si tot ce urmeaza sa faca, e un mod frumos de a serba schimbarile din ultimul an.

Idei de cadou pentru proaspatul tatic:

1. O carte de povesti. Puteti afla de la mama lui care era cartea lui preferata in copilarie si fie o rugati sa v-o dea pe cea veche fie cumparati o editie noua, important e ca proaspatul tata va avea ocazia sa ii citeasca copilului cartea lui preferata. Merge si cu melodia preferata. Fiti insa pregatite sa ascultati la nesfarsit: oac-oac-oac-oac-dili-dili-dam.

2. Tricouri cu mesaje amuzante. Daca tatal are un anumit hobby atunci e usor sa facem 2 tricouri amuzante: Biciclist si Biciclist in pregatire, de exemplu. Putem mai tarziu sa glumim cand copilul da din picioare ca deja pedaleaza.
Putem sa ne jucam cu numele de familie, daca acesta poate fi utilizat astfel. Proaspatul tata ar putea fi amuzat de un tricou si un body imprimate cu Leu si Pui de Leu sau Ionescu si Mini Ionescu.
O formatie preferata sau o echipa de fotbal preferata pot de asemeni constitui puncte de plecare pentru un cadou.



3. O iesire pentru adulti. Poate nu pare corect ca noi sa stam acasa in timp ce el iese in oras/merge la concert/se duce cu amicii la paintball dar sarcina si nasterea nu ar trebui sa fie despre a suferi in mod egal ci despre a ne ajuta reciproc. Si o mica pauza pentru proaspatul tatic ne va garanta un partener de viata o idee mai relaxat care ne va ajuta sa trecem mai usor peste momentele de criza care apar.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!