Imi aduc aminte cateva dintre „sfaturile” si observatiile care mi-au fost adresate de cand a inceput burtica sa se vada...
Dupa cum sunt femei si femei, cu atat mai mult sunt gravide si gravide pe lumea asta, dat fiind cocteilul de hormoni care se agita in toate felurile de-a lungul celor noua luni de sarcina. Am privit aceasta perioada ca pe una absolut normala in viata unei femei – fara s-o astept sau s-o provoc cu indarjire, fara sa ma panichez (prea tare) ca a aparut si fara sa ma dau bolnava si firava fata de cei din jur odata ce am pornit pe drumul asta. Dar n-am tinut degeaba secretul burticii pana in luna a treia – fata de prieteni si colegi, si pana in luna a saptea – fata de lista extinsa a cunostintelor si „prietenilor” de pe retelele de socializare. Stiam eu ca, odata dezvaluita noua mea conditie, voi primi sfaturi si observatii si de la mame, bunici sau femei fara copii, ba chiar si de la barbati, mai mult sau mai putin implicati in partea cu gravidia si puericultura. Cele mai crunte banuieli ale mele s-au adeverit si, in ciuda felului „aricesc” in care mi-am purtat sarcina fata de ceilalti, tot m-am ales cu unele momente in care simteam ca imi explodeaza capul, nu burta:
Pot sa-ti ating burta?
Nu. Care-i faza cu asta?? E ca atunci cand freci un om pe chelie, vreun talisman pentru noroc? Sau, pur si simplu, unii oameni – adica femeile impresionabile sau curioase – au astfel de apucaturi din natura? E posibil ca unele femei insarcinate sa se simta acceptate, apreciate prin acest gest. Dar mie nu mi s-a parut potrivit niciodata.
Mai faci unul? (cu variatiunea: „Pe cand al doilea?”)
Stati, bre, sa termin cu asta! Adica sa-l nasc, sa-l trec de primul an cat de cat ok si mai vorbim. Daca ar fi treaba voastra. Ceea ce nu e.
Mama, ce picioare/ fata/ maini umflate ai!
Multumesc pentru apreciere; intr-adevar, oglinda mea de acasa nu mai functioneaza de cand am ramas gravida si e posibil ca eu sa ma vad in continuare o supla caprioara. Care nu mai incape in pantofi sau care nu-si mai poate scoate inelele de pe degete, dar ce mai conteaza? Libera exprimare fara tact e la moda.
N-ar trebui sa mananci chestia aia!
Daca e adevarat, crede-ma ca stiu si mi-o asum. Dar, de cele mai multe ori, gravida in cauza e mult mai informata decat sfatuitorii (care, poate, n-au fost gravizi niciodata, vorbesc doar din auzite, sau au nascut si ei acum o suta de ani, cand studiile erau altele) si stie ca nu e adevarat. Dragi sfatuitori, ati putea formula observatia altfel, daca va macina curiozitatea iremediabil. De exemplu: „Pe vremea mea se credea ca n-ai voie sa mananci asta in sarcina...”.
Ai baiat, ca burta-i ascutita!
Sau „ai fata, ca esti rotunda”. Sau „ai baiat, ca poftesti la carne” etc. Este vorba de toate presupunerile pe care cei din afara la fac cu privire la sexul celui dinauntru. Poate femeia insasi nu vrea sa stie ce poarta, poarte stie si vrea sa faca surpriza familiei, sunt o multime de situatii in care gravida nu dezvaluie sexul fatului. De ce vrei sa-i strici placerea? Nu mai bine joci la altfel de pariuri? De aici nu castigi nimic. Din contra: e posibil sa pierzi o amica.
Cat ai luat in greutate?
Pe bune, cui foloseste asta? Ma vezi, nu? Arat bine? Ce-ti mai pasa? M-am facut cat China? Din nou, ce-ti mai pasa? Ori vrei sa stii cifra exacta de care sa te feresti cand vei fi si tu gravida, la randul tau? Ei bine, e in functie de femeie si de sarcina. Asa ca las-o balta, ca numai medicul meu are dreptul sa-mi monitorizeze greutatea.
Sa vezi cat te faci in ultimul trimestru!
Ma dispera ori de cate ori auzeam asta, mai ales ca le-o si provocam prin burtica mea destul de restransa. Ei bine, nu m-am facut chiar asa! Am putut sa merg lejer, ba chiar am purtat tocuri pana la nastere, am sofat pana la nastere, am inotat in mare si am purtat haine mai mari doar cu o masura fata de normalul meu. Normal, fatul creste accelerat in ultimul trimestru, dar asta nu inseamna ca si gravida va manca, automat, in ritm accelerat.
Nasterea a fost groaznica!
Dar chiar nu vreau sa aud asta! Nici ca te-a durut pana la cer si inapoi, nici ca operatia de cezariana a avut complicatii – indiferent cum ai nascut, tu trebuie sa traiesti cu aceasta experienta negativa, cei din jur nu sunt obligati. Eu incerc sa-mi mentin moralul cat mai ridicat pentru nasterea copilului meu, nu ma deprima!
Nasti abia peste doua luni?? (altfel spus: „Esti imensa si ar trebui sa nasti maine!”)
De unde stii tu cat de mare e copilul pe care-l port? De unde stii ca n-am avut complicatii care m-au obligat sa stau la pat si sa renunt la miscare? Si chiar daca mi-am permis sa mananc pentru doi – desi stiu ca nu e obligatoriu – de ce te-ar privi pe tine asta?
Si ce mi-a pus capac, de a trebuit sa-mi inchid telefonul si sa renunt la activitatea de pe e-mail sau retelele de socializare, a fost succesiunea de intrebari sacaitoare: „N-ai nascut? Dar cand nasti?” din ultimele doua saptamani. Oameni buni, cand nasc, veti afla. Bine, cel putin cei care merita vor afla. Nu e ca si cum lucrati toti la ziar si am de produs vreo stire de mare interes. Si nu stiu cand se intampla, ca imi doresc natural. Din nou intreb: aranjati pariuri in sensul asta sau ce?
