Abordam acest subiect, nu din prisma mamelor minore care aduc pe lume copii, ci vorbim despre femeile mature fizic, dar imature psihic si mai ales emotional. Problema este mult mai des intalnita decat pare la prima vedere si, din pacate, are o anume componenta care se transmite din generatie in generatie.
Nu vorbim despre o boala psihica, nici despre retard psihic, ci despre afectiuni de natura sufleteasca si despre femeile care in copilarie au fost copii neglijati, abuzati, ignorati sau pur si simplu copii privati de dragostea materna, care au, la varsta adulta, la randul lor copii. Medicii numesc aceasta problema “sindromul de privare transmisa”. Efectele acestui sindrom pleaca de la faptul ca o femeie mama care nu a beneficiat de un mediu corect si echilibrat in copilarie o sa aiba o suma de probleme in gestionarea propriilor sale relatii emotionale si afective cu copilul sau. 
Copiii proveniti din parinti care au avut probleme sau au fost victimele unor abuzuri in copilaria lor, devin la randul lor copii abuzati, privati de afectivitate din partea parintilor.
S-a constatat ca mamele care au fost copii abuzati dezvolta depresie post-natala in proportie de 50% mai des comparativ cu femeile care au devenit mame, dar care au avut o copilarie in limite normale. Aceste femei sunt predispuse la forme severe de depresie si in timpul sarcinii. Cel mai des medicul este pus in alerta tocmai de aceste pase depresive.
Pentru mamele "copii" din punct de vedere emotional misiunea de a avea si a creste un copil depaseste puterea sa emotionala. Grav este ca aceasta neputinta este foarte rar constientizata si foarte rar exprimata de femeia in cauza, fapt care duce si la cresterea riscurilor de abuz (fizic, psihic, emotional) asupra copilului. Aceste mame trec printr-un stres extrem, caruia nu pot sa-i faca fata.
Copilul care creste intr-un astfel de mediu o sa duca mai departe tarele mamei (sau ale tatalui, desi efectele manifestate asupra copilului in cazul in care tatal este parintele care a fost abuzat in copilarie sunt mai rare), o sa fie hiperactivi, foarte des agresiv, incapabil de manifestarea sentimentelor si o sa aiba dese accese de furie. De regula acesti copii au performante scazute scolare.
De regula interventia unui psiholog poate fi de maxim ajutor dar numai daca terapia implica atat copilul cat si parintii acestuia.
