Sari la conținut

Cum influentezi copilul din burtica

Acum ca ai ramas insarcinata, in primul si in primul rand trebuie sa iti schimbi mentalitatea de viata. Nu mai traiesti numai pentru tine, ci traiesti pentru amandoi. Tot ceea ce faci il va influenta direct pe viitorul tau copil.

Cand eram mica, mai tin minte ca se difuza un scurt material (un soi de reclama) in care erau prezentate toate obiceiurile care ii pot face rau bebelusului din burtica. Ma fascina pentru ca era o insiruire de desene animate, iar noi vedeam desene animate duminica la Gala Desenului Animat cand la strigatul disperat „Gala!!!”, toti copiii dispareau de pe strada in mai putin de 30 de secunde.

Revenind, scurtul filmulet educativ o prezenta pe o viitoare mamica care mergea cu motocicleta, fuma, bea alcool si petrecea noaptea in cluburi. Bebelusul din burtica era prezentat innecandu-se cu fum, ametind de la alcool si de la zdruncinaturile de pe motocicleta.

Mai tin minte si acum filmuletul respectiv si stiu cat de tare m-a impresionat soarta sarmanului bebelus.

Citeste si cum poti linisti copilul din burtica.

Nu comentez motivul pentru care filmuletul (cred ca era rusesc) se prezenta cu obstinatie la televiziunea nationala. Erau anii ’80, anii in care avorturile erau interzise si femeile treceau prin pericole cumplite incercand sa scape de sarcini de care nu aveau cum sa se protejeze prea bine in primul rand.

Trecand peste asta, am ramas insa de atunci cu imaginea clara a faptului ca tot ceea ce face mama influenteaza sanatatea si dezvoltarea bebelusului.

Am simtit instinctiv acest lucru si, fara sa citesc foarte multe despre asta, am simtit ca l-am influentat in sarcina in cateva moduri:

I-am cantat. Si, desi unele studii spun ca nu, altele ca da in ceea ce priveste efectul benefic al cantatului, eu am simtit ca s-a creat o legatura speciala intre noi.

I-am cerut parerea mereu. Chiar si cand mancam ceva ii ceream parerea. Nu cred ca l-a influentat in vreun fel in sarcina dar mi-a ramas un obicei bun, acela de a-l implica in toate deciziile pe care le luam in familia noastra.

Am respirat aer curat, in natura. Cu siguranta l-a influentat asta deoarece simteam cum se linisteste si se relaxeaza in burtica mea. Si, culmea, si contractiile Braxton-Hicks erau mai putine cand ma plimbam in natura.

Am mancat sanatos si foarte diversificat. Ca urmare, este si acum dispus mereu sa incerce lucruri noi si nu am avut absolut nici o problema cand a venit vorba de diversificare.

Am invatat sa ma relaxez. Am invatat sa imi dau seama de energiile subtile din jurul meu si cum sa ma conectez la ele. Am invatat sa imbratisez un copac, sa privesc norii la infinit si sa ma incarc cu energia soarelui. Toate astea le-am facut ca sa ii transmit cate ceva din frumusetea si linistea lumii. Sper ca am reusit. 

 

Sursa foto: hepta.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!