Stiu ca probabil ati vrea sa auziti lucruri extraordinare de la mine, sau cel putin linistitoare, dar din pacate sarcina nu se simte asemeni unor floricele roz. Este o perioada de extrema oboseala si stres, cu multiple privatiuni si cu cateva momente uimitoare. Ok, si cateva foarte umilitoare. Am auzit de multe ori ca de a doua ai reusi sa te bucuri cu adevarat. Probabil pentru ca poti sa anticipezi ce se va intampla, cum va fi rezultatul final desi acum te lupti cu un brotacel, iar starea de nesiguranta este foarte mult diminuata.
Deci cum se simte, ce se simte?
In primele luni, cam pana la 3, asa, se simte ca si cum nu ai fi tu cea careia i se intampla. Te tot trezesti cu senzatia ca esti perfect, doar ca ai avut o stare prelungita de balonare si incepand din acea clipa poti sa iti reiei viata normala, asa cum o stiai. Poate ca fizic te simti rau, pentru ca ai greturi si obosesti si te apuca depresiile fiindca hainele favorite nu iti mai vin si ti-ai pierdut talia. Dar mental parca este si mai greu sa te impaci cu situatia. Numai gandul ca iei o decizie care nu se mai poate schimba iti da o stare de confuzie si concentrare cumplita, care in mare nu te mai lasa sa vezi nimic altceva in jur. Si socul nu trece asa imediat, ci tine cam cateva luni. In mare cam pana il vezi sau/si auzi la ecograf. Atunci devine destul de clar ca nu este numai o parere de-a ta si incepi sa te impaci cu noul mod de trai, nu numai stai si astepti sa iti treaca.
Probabil ca nu este pentru toata lumea asa. Poate ca unii sunt chiar fericiti si in extaz, mai ales daca intai au luat decizia, apoi s-au confruntat cu cate cine stie ce probleme de conceptie si intr-un final ta-daaam le-a reusit. Nu stiu, nu am intalnit asa ceva decat in filme. Altfel starea generala este ‘da, este minunat sa am un copil in viitor, candva’. Accentul fiind pus pe acel candva nedefinit, care nu te streseaza, la fel cum nu te apasa nici gandul generic la moarte.
V-am spus de neliniste? Ei bine, din aceasta doamna o sa ai cat cuprinde, de nu o sa-ti mai trebuiasca altceva in viata. Mai ales ca fiecare din jur mai are un gand bun si mai vine cu un sfat sau o parere bulversanta. Care pica tocmai la fix peste emotivitatea ta cu mult sporita ca sa faca o ciorba de mai mare dragul. Toate acestea au insa si o parte pozitiva. Esti atat de stresata de sarcina incat nimic altceva nu ti se mai pare greu/important. Iese, bine, nu iese e la fel de bine. Nu are sens sa iti bati capul pentru toate tampeniile.
V-am spus de concentrare? Sau mai exact de lipsa ei. Ei bine, mintea iti ramane, numai ca ii poti pune o fundita roz. Corpul nu mai are chef sa isi foloseasca resursele pentru astfel de lucruri futile. Asa ca ramai oarecum in ceata. Daca nu te prinzi imediat de poanta de la bancuri sau nu mai poti sa urmaresti toate itele unei intrigi pana la finalul unui film banal nu-i bai. Cand esti insarcinata esti pur si simplu mai proasta.
Exista insa si reversul medaliei, aproape toata lumea te considera mai simpatica decat inainte. Iar cand ajungi pe la vreo 7 luni sa nu iti mai poti coordona miscarile si sa scapi inexplicabil obiectele din mana, atunci chiar ca toata lumea se va tavali de ras.
Nu va mai spun de durerile de spate fiindca vreau ca toata lumea sa faca copii ca sa aiba brotacul meu cu cine sa se joace. Deci nu e nimic de speriat, da?
