Dacă cicatricile ar vorbi, ale mele ar spune povești de necrezut.
Ar povesti despre boli cronice, despre pierderi de organe, dependențe, moarte, infertilitate, avort și complicații rare.
Ți-ar spune cum au fost tăiate, cum s-a umblat în ele, s-a tras, s-au ars și s-au cusut.
Dacă ar vorbi, ți-ar spune că nu e numai despre durere fizică, ci și psihică. Ți-ar spune că rămân acolo, nu doar pe piele, ci în adâncul inimii.
Ți-ar spune că au distrus, au produs lacrimi, suferințe, răni, vindecări și apoi alte răni.
Ți-ar spune câte pierderi am suferit.
Bebeluși. Prieteni. Încredere. Putere. Sănătate. Bucurie. Liniște sufletească.
Ți-ar spune că așa arată trauma.
Dacă cicatricile ar vorbi, ți-ar spune că mi-au salvat viața de multe ori; pe a mea și pe a celor trei copii ai mei. Niciunul nu ar fi avut șanse să trăiască…
Ar spune cum am luptat.
Că am avut curaj.
Că speranța există.
Ți-ar spune cât am câștigat, apoi.
Bebeluși. Prieteni. Încredere. Putere. Sănătate. Bucurie. Liniște sufletească.
Dacă cicatricile ar vorbi, ți-ar spune că am dus lupte grele și că le-aș duce oricând, din nou, pentru ai mei…
Dacă cicatricile ar vorbi…
