De ce mi-e dor când sunt gravidă – asta ar fi varianta completă a titlului, de fapt.
Fiindcă m-am culcat aseară cu gândul la dormitul pe burtă și m-am trezit cu gândul la brânza cu mucegai :), am zis să trec pe o listă, să rămână, lucrurile de care îmi e (cel mai) dor când sunt însărcinată. În curând voi putea reveni la unele dintre vechile mele obiceiuri, iar o parte dintre doruri se vor alina. Dar tot mai am ceva timp în care să mi se facă poftă și dor de o groază de lucruri și activități care altădată nu-mi lipseau.
Când sunt însărcinată, deci, mi-e dor (de):
Dormitul pe burtă. Doamne, dar ce dor îmi e de această simplitate absolută. Eu doar așa dorm, iar acum e cu adevărat un efort pentru mine să dorm altfel.
Brânza cu mucegai, știți voi, nebunia de brânză pe care o mănânci cel mai bine cu struguri și prosciutto crudo. La capitolul mâncare e o discuție tare lungă, nu din cauza alimentelor pe care, de regulă, nu prea ai voie să le mănânci în sarcină (Doamne, abia aștept niște salată de icre!), ci și fiindcă am avut o sarcină problematică și nu prea am putut mâncare mare lucru (am povestit despre asta în detaliu aici).
Apă. Da, ați citit bine. Mi-e dor să beau apă chioară. Chioară și multă, cum beam odată, câte doi litri cel puțin. În acest moment, cu foarte puține excepții (când am putut tolera o apă minerală cu bule descoperită la Brașov, apă din sticlă de sticlă), nu am mai băut apă de la sfârșitul lui ianuarie. Știu, pare greu de crezut.
Soare. E prima dată când nu stau cu burta la soare, căci soarele e indicat puțin sper deloc în timpul sarcinii. Am fost la plajă, dar am stat sub umbrelă sau, în cel mai fericit caz, am stat puțin la soare îmbrăcată în rochie sau tricou.
►Citeşte şi Ba eu mai şi plâng
Sport. Nici acum, așa cum mi s-a întâmplat și la prima sarcină, nu am avut voie să fac mișcare. Nu tu alergare, nici măcar mers alert, nu Tae Bo, nici Zumba, nimic. Astea sunt recomandările când ai contracții încă din primul trimestru de sarcină. Abia aștept, din punctul acesta de e vedere, să nasc: mi-e dor de o alergare în parcul de lângă casă.
Pantofii cu toc. Din fericire, încă pot să îi încalț, dar nu mai pot sta pe tocuri de dimineața până seara, așa cum sunt obișnuită și cum îmi place. Acum port mai mult teniși și pantofi sport, zi de zi, iar asta, recunosc, mă cam nefericește.
Încălțatul singură, fără ajutor. Nu am mai experimentat asta de ceva timp (doar la stiletto mă descurc singură). Am o burtă atât de mare încât (mai mereu) trebuie să îl rog pe soțul meu să mă încalțe, să îmi lege șireturile, să mă descalțe. Până la un punct, e simpatic, apoi devine frustrant să nu poți să faci nici măcar atâta lucru.
(…)
Citeşte mai mult pe oanabotezatu.ro
