Billie-Joe este însărcinată cu gemeni, iar ea și iubitul ei, Josh, sunt foarte încântați că vor deveni părinți – cu excepția faptului că a avea copii a devenit puțin mai complicat pentru ei, mai mult decât și-ar fi imaginat viitorii părinți de gemeni.
Viitoarea mămică are o sarcină de gemeni foarte rar-întâlnită, în care unul dintre bebeluși nu are creierul format sau nu-i bate inima, însă preia nutrienții și oxigenul de la fratele sănătos, care se luptă să-i susțină pe amândoi, încât riscă să aibă insuficiență cardiacă sau chiar să moară în a 24-a săptămână de sarcină.
Cu toate acestea, datorită progresului din medicină, chirurgii sunt capabili să-i opereze pe bebelușii din pântece.
► Citește și: Naşterea înainte de termen. Semne, cauze şi prevenire
Medicul specializat pe astfel de situații extrem de dificile este profesorul Mark Kilby, om de știință și consultant în medicina fetală în Birmingham, la Women’s Foundation Trust Hospital.
O astfel de situație se întâmplă o dată la 100.000 de sarcini cu gemeni, spune el.
Cu ajutorul echipei sale, Kilby folosește un ac subțire pentru a pătrunde în pântecele lui Billie-Joe. Ecografia este singurul mod în care bebelușii din pântece pot fi văzuți. Una dintre cele mai mari evoluții din ultimii 100 de ani a fost dezvoltarea și perfecționarea ecografiei, spune el.
Acul respectiv împrăștie căldura folosind undele radio, care întrerup alimentația de la bebelușul sănătos către fătul parazit, pentru a lăsa copilul să se dezvolte. Întreaga procedură durează aproximativ o oră și dacă totul merge bine, șansele ca fătul sănătos să supraviețuiască sunt de 8 sau 9 din 10.
► Citește și: Studiu: cantecele mamelor ii calmeaza pe nou-nascutii prematuri
În timp ce munca lui aduce beneficii în mare parte bebelușului, există riscul de naștere a fătului mort, avort spontan, naștere prematură sau infecție.
O mare parte din tensiune se referă la dorința de a face tot ce este mai bun pentru bebeluș, dar și la realizarea că operezi două persoane, iar mama este mai mult decât un pasager în toată această situație, adaugă el.
► Citește și: Dezvoltarea fetusului în pântecul mamei. Proiect fotografic impresionant
Pe lângă faptul că intervine mereu în cazuri similare cu cel al lui Billie-Joe, Kilby operează bebelușii din pântece cu risc de insuficiență cardiacă, din cauza unei acumulări anormale de lichid.