Greșeală fatală într-un spital din Praga: unei femei i s-a făcut întrerupere de sarcină fără să își dea acordul, după ce a fost confundată cu o altă femeie. Se pare că greșeala ar fi fost cauzată de bariera lingvistică, întrucât ambele femei erau naționalitate străină.
Potrivit relatărilor inițiale, una dintre femei a mers la spital pentru un simplu control de rutină, în timp ce cealaltă urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale programate. Personalul spitalului, inclusiv asistente, medici, un medic ginecolog și chiar anestezist, nu a reușit să o identifice corect, femeia fiind anesteziată și operată fără a-și da acordul. Femeia însărcinată sănătoasă a fost supusă apoi unui chiuretaj în urma căruia a avortat.
„Luni, 25 martie, a avut loc un eveniment advers la Clinica noastră de Ginecologie și Obstetrică. Conform constatărilor de până acum, ca urmare a unei încălcări grave și a nerespectării reglementărilor interne de către angajații în cauză, a fost demarată o operație la un pacient identificat incorect”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Bulovka, Eva Stolejda Libigerová, potrivit CNN Prima News .
Răspunsul oficial al spitalului nu a întârziat să apară în acest caz. Acesta a promis o investigație completă și amănunțită a cazului pentru a stabili responsabilitățile și consecințele. În același timp, cei implicați în acest incident fără precedent cer măsuri ferme și sancțiuni adecvate pentru cei responsabili de această tragedie.
Articole relationate
Candida Albicans și recăderile: ce trebuie să știi
Candida Albicans este o ciupercă prezentă în mod natural în corpul uman, dar care, în anumite condiții, poate provoca infecții fungice neplăcute. Aceste infecții...
Dr. Craiu, după moartea unui copil din cauza tusei convulsive: „Este ca și cum ai lua un pistol și joci ruleta rusească cu copilul tău”
Săptămâna trecută, un bebeluș internat în stare gravă la „Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului” a pierdut lupta cu boala, după ce a...
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat. Cu cine au rămas cei trei copii
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat, după 19 ani de căsătorie. Deși încă din septembrie 2024 au apărut zvonuri referitoare la o posibilă separare, acum a...
Comentarii facebook
Comentarii
Trimite un comentariu