Eram la masa cu un prieten si imi povestea mandru de el ca a citit despre perioada sarcinii, ceea ce l-a facut sa fie intelegator fata de toanele sotiei sale gravide. Nu am intrat in amanunte, pentru ca am simtit instant ca imi ies din pepeni la auzul unui asemenea comentariu misogin. Nu este numai vina lui, in jur este o intreaga rumoare populara cu privire la toanele gravidelor.
Ce toane au gravidele? Pot sa banui: sunt iritate pentru ca se apropie data nasterii si nu au cumparat toate lucrurile necesare, sunt induiosate cand se uita la bebelusii din parc, sunt nelinistite pentru ca trebuie sa primeasca rezultatele unui test si nu pot sa blocheze intrebarea 'daca iese rau ce ne facem?', sunt plictisite pentru ca nu au voie sa faca multe lucruri care le placeau inainte, sunt nemultumite fiindca se uita in oglinda si nu se mai recunosc, sunt ingrijorate de serviciul lor pentru care au muncit ani de zile, sunt nerabdatoare sa il vada pe bebe, sunt fericite ca vor avea propria lor familie, sunt speriate de nastere etc
Si toate acestea sunt sentimente absolut normale, nu are sens sa le numesti toane, privindu-le de sus ca pe niste lucruri mult exagerate si departe de realitate. Pe care, din marinimie, vei face un efort si le vei trece cu vederea. Doar se intelege, in sarcina hormonii isi fac de cap, nu e vina gravidei ca o ia un pic razna.
Urasc extrem de tare aceasta mentalitate superioara si total lipsita de empatie de a numi toane ceea ce simt si gandesc femeile insarcinate. Ca sa nu spun si ca este neproductiva. Nu de putine ori s-a intamplat ca bebe sa vina pe lume si lucrurile sa nu fie cumparate pentru ca, nu-i asa, nu arde. Si am auzit si de tatici care s-au te apucat sa vopseasca prin prin casa cu un bebe de doar cateva zile. S-a intamplat si ca stresul mamei ca va fi o nastere prematura sa se adevereasca, pentru ca ea simtea ca nu este totul in regula, desi nu ar fi putut sa spuna exact ce anume. Asa ca, de cele mai multe ori, nu vorbim de toane absurde, ci pur si simplu de responsabilitate.
E adevarat, este mult mai usor pentru mama sa devina responsabila - ea este obligata de propriul corp sa isi schimbe stilul de viata si sa ia in seama toate lucrurile de care bebelusul are nevoie. Dar sunt ferm convinsa ca si barbatii s-ar putea descurca la fel de bine cu un mic exercitiu de imaginatie si cu renuntarea la atitudinea 'E gravida, are toane!'.
Ceea nu inseamna ca femeile gravide nu ar putea avea si manifestari emotionale mai intense, cum ar fi depresia. Dar ele nu sunt obligatorii pentru toate femeile gravide, asa cum nu toti oamenii, in general, sunt depresivi. Toata lumea este trista din cand in cand, insa putini ajung la forma clinica a depresiei. Este adevarat ca schimbarile hormonale pot declansa reactii pe care nu le aveai inainte, insa asta nu inseamna ca esti dificila si plina de toane, ci ca mecanismele extrem de fine ale corpului tau au fost puse in miscare pentru a te transforma in cea mai buna mama posibila pentru bebele tau.
Este vorba despre reactii anatomice care ne-au adus specia acolo unde este. Este absurd, ca sa nu zic de prost gust, sa comentezi superior asupra miracolului aparitiei unei vieti, care, pana la urma, te-a adus si pe tine aici.
