Care dintre noi nu a incercat sa faca absolut toate lucrurile perfect? Sa fie si viitoare mama, si sotie si femeie de cariera?
Ne-am gandit ca altele se plang prea mult, nu are cum sa fie atat de greu. Odata cu sarcina, ni s-au ascutit nu numai acel faimos „nesting instinct”, ci am simtit un imbold puternic sa demonstram ca sarcina nu ne afecteaza in plan profesional, ca putem fi la fel de bune. Am demarat proiecte in plina sarcina si ne-am amagit ca le vom incheia dupa ce ne vom intoarce la munca (3-6 luni se autosustin!).
In acelasi timp ne-am pus in cap sa ne mutam, sau sa renovam casa pentru ca cel mic trebuia sa ajunga intr-o casa perfecta cu o camera perfect aranjata pentru el.
Am cautat nuanta perfecta, am cautat tapet cu soricei, ne-am imbolnavit de nervi cand am vazut ca nu au si draperii asortate cu soricei si de aceea ne-am innebunit prietenii din strainatate sa scormoneasca in marile magazine de decoratiuni.
Sotul nostru a rabdat eroic si la micile lui incercari de a ne zice, nu este prea mult, am rabufnit suparate ca nu poate intelege un lucru atat de simplu: „este pentru copil!”.
Ne-am dat apoi speriate seama ca sotul nu isi iubeste copilul! Nu vrea sa ii puna numele, evita sa vorbeasca despre el (desi discutiile debutau la doua noaptea cand aveam insomnii), nu stie care vor fi nasii, nu il intereseaza ce haine o sa ii luam sau ce culoare o sa aiba caruciorul.
Am incercat apoi sa il atragem si sa ii aratam pe internet zeci de poze cu bebelusi si sa il intrebam la fiecare: „nu este asa ca este dragalas?”. L-am pus sa faca liste de nume, sa intrebe colegii de la munca despre nume mai deosebite si sa faca o mica cercetare sa vada ce nume sunt la moda acum ca sa evitam sa ii punem un nume comun.
Am facut planurile de vizita inca de pe cand eram in luna a cincea. Mama va veni de trei zile pe saptamana, soacra o data (hai de doua ori). Interactiunea cu bunicii va fi pe principiul des si putin, iar serile cand vom iesi la restaurant copilul si le va petrece cu o bona perfecta, mai ceva ca Mary Poppins.
Stiam ca vom alapta dar stiam ca o sa ne si intoarcem repede la serviciu, asa ca am studiat totul despre mulgere si pastrarea laptelui matern. Am cumparat cea mai buna pompa electrica pentru san si pungi sterilizate pentru stocarea in siguranta a laptelui. Tot la acest capitol am decis cine va veni cu bebelusul in fiecare zi pana la birou in pauza de masa ca sa primeasca o masa direct de la san.
Ne-am programat prima vacanta cu bebele la mare, stiam unde facem botezul, cine o sa fie nasii.
Ce mai, o organizare perfecta! Am prevazut pana si ziua in care vom naste, pentru ca nu, este mai comod si mai simplu asa.
Am facut cate si mai cate si ne-am apropiat cu pasi repezi de ziua nasterii. Si, ce sa vezi, domnisorul s-a gandit sa ne faca o supriza si a hotarat sa vina mai repede pe lume, fara medicul pe care il sunasem de un milion de ori sa stabilim data pentru cezariana. Bietul, era si el in concediu (ceea ce nu ne-a facut sa fim mai putin furioase).
Si uite asa a inceput daramarea turnului de vise si aranjamente.
- Am nascut prin nastere naturala cu travaliu de multe, multe ore. Si cand l-am tinut in brate, ceva s-a fisurat rau in structura noastra de femei perfecte. A fost chipul schimonosit si rosu sau faptul ca mai mult scancea decat plangea? Nu vom sti niciodata.
- Am ajuns acasa unde a stat in camera lui fix cateva ore dupa care ne-am decis sa le lasam incolo de manuale si l-am luat sa doarma cu noi si sa il alaptam noaptea.
- Superba camera a bebelusului a devenit superba camera a sotului care a inceput sa se obisnuiasca cu soriceii de pe draperii si tapet. In plus, a devenit un mic depozit de jucarii, haine, carucioare si mergatoare.
- Am uitat ca avem o viata „in doi” si nu am fost la un restaurant pana cel mic nu a implinit un an.
- Ne-am intors intr-adevar la serviciu cand cel mic a facut sase luni si a durat fix doua saptamani pana cand ne-am hotarat ca este mult mai important sa stam cu el doi ani decat sa urmam o cariera care brusc ni se parea inumana si fara nici un fel de recompense (pentru ca cele materiale cazusera pe locul 100 dupa nenumaratele bucurii aduse de bebe).
- Nu am avut bona, pentru ca nu ne-am dorit ca altcineva sa aiba grija de bebelusul nostru.
- Botezul l-am tinut cand cel mic a inceput sa nu mai planga atata si colicile incepusera sa dispara. Si a fost o petrecere de suflet doar cu prieteni si familie, la restaurantul de langa casa, nicidecum in sala pe care o visasem cu zeci si zeci de invitati.
Vremea aceea fost mult mai grea si total imperfecta din toate punctele de vedere. Si cu toate acestea, a fost perioada care ne-a transformat profund, definitiv si ne-a facut sa fim cu adevarat mame.
