Nașterea este unul dintre cele mai mari miracole ale naturii și există mai multe moduri prin care femeile pot face acest lucru: nașterile în spital, fără epidurală, nașterile în apă, nașterile la domiciliu etc. O mamică din Germania a devenit virală după ce și-a născut copilul în Oceanul Pacific.
Josy Peukert a născut cel de-al patrulea copil pe plaja din Nicaragua. Mămica a distribuit un videoclip pe Instagram în care își ține copilul în brațe, încă atașat prin cordonul ombilical.
Bebelușul, pe nume Bodhi Amor Ocean, este legănat ușor la pieptul mamei lui, în timp ce Josy radia de fericire.
„Mi-a venit ideea că vreau să nasc în ocean. Atunci când a fost momentul potrivit pentru mine să nasc, am știut că plaja va fi un loc sigur pentru noi”, a spus mămica pentru New York Post.
Decizia lui Josy de a naște în apă a creat controverse în mediul online, iar internauții nu au întârziat să-și arate uimirea, îngrijorarea și îngrozirea. Mulți dintre ei au întrebat dacă este în regulă ca bebelușul să fie expus la apă sărată, în timp ce alții au spus că oceanul este plin de animale periculoase.