Intrebare catre mamicile la al doilea copil -...

:) exact acelasi lucru l am crezut eu cu tarie pe parcursul intregii sarcini, la ce a de a doua fetita ma refer.Am zis ca , avand in vedere ca sunt singura care se ocupa de copii, sotul meu lucrand de dimineata pana seara, imi va fi foarte greu sa ma pot ocupa de amandoua, si ca cel mai bine o voi trimite pe cea mare la bunici.De asemenea nu fusese plecata niciodata de langa mine, mai mult de cateva ore.Insa dupa ce am nascut pur si simplu nu am putut.Am tinut o si pe cea mare langa mine, am implicat o cat de mult am putut in cresterea celei mici, imi aducea pampers, o lasam sa ma ajute la baita cand o spalam pe bebelussa, ii dadeam pampersul folosit sa il arunce la gunoi, tot felul de lucruri care sa o faca pe ea sa se simta importanta si bagata in seama totodata, si mereu ii spuneam ca e ajutorul meu de baza.Vreau sa iti spun ca a functionat perfect.isi iubeste foarte mult surioara mai mica, si a dezvoltat instrictul ala matern pe care orice femeie/fetita il are , de protejare a celei mici si totul a fost ok.Intre fetitele mele e o diferenta de 2 ani si 4 luni, si de aia mi a fost si un pic greu al inceput, cand ma duceam la baie o scoteam pe cea mare din camera si inchideam camera cu cheia ca sa nu cumva sa aibe vreo idee sau curiozitate si sa se intample vreo nenorocire, nu le lasam niciodata singura, asta la inceput pana a mai crescut cea mica.Acum, cand cea mica are 2 ani, e o mofturoasa si jumatate si o bate pe cea mare si cand vreau sa o cert, cea mare mereu ii ia apararea, zicand sa o las in pace ca e mica, ce am nu vad:)multa rabdare si sanatate iti doresc!!

Nuuuuu, nu-l trimite la bunici, draga mea ... Tine-l langa tine, nu il indeparta, dragalaseste-l si pe el cat poti de mult , nu vrei sa se simta dat o parte ...
Incearca sa vorbesti cu el si sa ii explici ca ai nevoie de ajutorul lui, sa te '' ajute'' cu bebele , cand o sa fie bebele mare o sa il iubeasca mult pe el si o sa se joace impreuna.

Buna , Cristy !
Sunt de acord cu celelalte mamici in totalitate ! Nu iti da copilul de langa tine pentru nimic in lume nici macar pentru cateva saptamani . Eu am fost plecata de langa baiatul cel mare cativa ani , iar acum se simte . Tine-ti copiii aproape oricat de greu ti-ar fi , eventual ar putea veni bunica din cand in cand pe la tine sa te mai ajute .

Cel mai bine ar fi sa ai pe cineva langa tine in primele saptamani care sa te ajute. Chiar daca vei simti nevoia sa iti petreci tot timpul cu bebelusul in brate, nu uita de primul copil. Daca ai pe cineva alaturi, poti aranja in asa fel incat sa ai cel putin o ora sau doua pe zi doar pentru primul copil.
Furtuna emotionala din sufletul lui se va linisti cand va vedea ca il iubesti la fel de mult si dedici intreaga ta dragoste si atentie.
In plus, isi va iubi mai mult fratiorul, pentru ca nu il va vedea ca pe o amenintare.

Si eu sunt de parere ca nu ar trebui sa-ti trimiti copilul cel mare la bunici, mai ales sa este si micut si spui ca nici nu a mai fost plecat. O sa fie mai greu la inceput dar pe urma o sa te descurci si singura daca nu o sa aiba cine sa te aute. In cazul meu, cand am nascut fetita, am incercat pe cat se poate sa-l implic pe baiat in toate activitatile si a functionat foarte bine, si-a iubit surioara din prima clipa si a fost foarte protector cu ea, dar era mai mare decat baietelul tau.

buna, o sa iti fie putin greu , mai ales primele luni, copii sunt mici , trebuie sa ii imbraci , sa le dai sa manance, sa ii speli si lista continua.. cel mare este dependent de atentia ta pentru ca e si el micut si nu se poate descurca.... solutia cea mai bune e sa vina bunicii la voi sa te ajute , e foarte bine ca are cine sa te ajute.. intrele fetele mele este o diferenta de 8 ani, am mare noroc ca se descurca singurica.. si o iubeste foarte mult pe surioara ei..

si eu zic ca nu trebuie indepartat. sunt si bunicii buni daca ii ai aproape sa te ajute ar fii ideal daca nu asta e poti merge in vizita cat de des iti permiti si astefel sa te ajute de exemplu puteti merge in famile un week.end la bunici si poti profita putin de ajutorul lor eventual cu ocazia sta ii poti invita si pe ei la tine cateva zile. pe de alta parte pe cel mare il poti da la cresa si astefel mare parte din zi te ocupi de cel mic .

DIFERENTA DINTRE FETITELE MELE ESTE DE 3 ANI SI 8 LUNI. FETITA MEA A SIMTIT AGITATIA DINAINTE DE A NASTE, A STIUT CA EU TREBUIE SA PLEC SA O ADUC ACASA PE SURIOARA SI IN LOCUL MEU A VENIT BUNICA, MAMA MEA, PE CARE FETITA MEA O ADORA! PE PERIOADA CAT EU AM STAT IN SPITAL NU ACCEPTAT-O INSA PE BUNICA, NU A VRUT-O! A AVUT IMPRESIA CA VREA SA IMI IA LOCUL CRED, ABIA O LASA SA O ATINGA, TOT TATI A FOST RESPONSABIL CU EA. CAND AM AJUNS EU ACASA COPIL S-A LINISTIT, A MAI FOST SUPRATA PE BUNICA INCA VREO LUNA APOI I-A TRECUT.

NOI AM CONSIDERAT CA ESTE MAI BINE SA STEA ACASA, IN MEDIUL CUNOSCUT SI BUNICA SA VINA LA NOI. EA DEJA ERA AGITATA CU SCIMBARILE DIN CASA, STIA CA VINE SURIOARA SI I-A FOST GREU SA ACCEPTE PLECAREA MEA DE ACASA SI FAPTUL CA NU M-AM INTORS SEARA MACAR. FIECARE COPIL INSA TRAIESTE ACESTE MOMENTE DIFERIT.

Am auzit tot felul de variante. parerea mea este sa il tii aproape pentru ca si el are nevioe inca de mamica la fel ca si bebe mic. Un sfat auzit de la psihologi, cand vii acasa de la maternitate cu bebe mic sa ii aduci celui mare un cadou de cat mai mari dimensiuni ca din partea lui bebe pentru el, cica ajuta mult la apropierea dintre ei

Buna. Eu sunt in aceeasi situatie, voi naste cel de-al doilea copil cand primul va avea 2 ani si 2 luni. Nu l-as trimite la bunici oricat de greu ar fi deoarece consider ca are nevoie de mine, mai ales intr-un astfel de moment, si ca va asocia plecarea de acasa cu sosirea fratiorului sau a surioarei si nu as vrea acest lucru. Va ramane cu tati in zilele in care voi fi in maternitate, urmand ca atunci cand voi pleca din spital cu micutul sa vina sa ma ia de la maternitate impreuna cu sotu. Consider ca o abordare cat mai deschisa si implicarea lui in evenimentul de a avea un frate de la bun inceput este cea mai buna, in felul acesta ii va fi confirmat locul in familie si faptul ca este prezent la tot ce ni se intampla noua, ca familie.