„Viaţa ni se schimbă într-o secundă!” – oricât de clişeic ar suna, fraza ascunde extraordinar de multă putere.
În urmă cu două seri m-am culcat cu gândul la ziua de mine, la ce aveam de făcut a doua zi până la spre seară, când aveam să mă bucur de puţin timp liber. Bun, deci aveam de bifat somnul, jobul, ca mai apoi să mă bucur de 3 – 4 ore de citit şi de urmărit seriale cu soţul.
Numai că după ce am bifat somnul(care a fost mai mult sau mai puţin odihnitor, din cauza unor dureri cam ciudate de sân), m-am trezit cu un gând nou: “să îmi fac un test de sarcina. Ce o fi cu durerile astea?!”
Da, viaţa ni se schimbă într-o secundă! A apărut a doua liniuţă şi totul a luat-o razna. Sună la birou, anunţă că ai nevoie de o zi liberă, mergi la farmacie, mai cumpără două teste, fă-ţi analiza de sânge, ochii cât cepele la celelalte teste pozitive, sună la doctor, programare chiar pentru ziua respectivă…. Toate planurile făcute cu o seară înainte dispăruseră!
► Citeşte şi 5 motive pentru care este minunat sa fii mama
Trecând peste toată agitaţia şi peste emoţiile soţului la aflarea veştii, urcăm seara în maşină pentru a ajunge la programarea târzie şi, aşteptând la semafoarele bucureştene, mă aud vorbind:
- De ar fi totul bine acum, să ne spună că avem un bebe, că se vede… De-abia aştept să treacă orele astea să ştiu că sunt într-adevăr gravidă…
La care soţul, într-un moment de maximă conştienţă, îmi spună:
- De nu ne-am mai grăbi mereu către următoarea etapă… După consultul asta o să aşteptăm să aflăm ce e, să ne spună că e bine… apoi aştepţi să naşti mai repede, că nu o să poţi dormi de frică, apoi îţi doreşti să termini cu alăptarea, că te vor durea ţiţii… Nu vrei tu să ne bucurăm de a doua liniuţă şi doar atât?
Şi atunci mi-am dat seama: ne dorim doar să supravieţuim etapelor, nu să ne bucurăm de ele.
În urmă cu două-trei luni am fost cel mai dezamăgit om de pe pământ că nu apărea şi a doua linie, iar acum de-abia aştept să treacă ziua care mi-a adus cea mai bună veste. Aşa este, soţul meu are dreptate.
De-abia aşteptăm să aflăm că e bine.
De-abia aşteptăm să dăm vestea.
De-abia aşteptăm să îi aflăm sexul.
De-abia aşteptăm să aflăm din nou că e bine.
De-abia aşteptăm să treacă odată lunile astea cu picioare umflate şi burtă gigantă!
De-abia aşteptăm să nasc .
De-abia aşteptăm să treacă colicii.
De-abia aşteptăm să trecem la diversificare, să ne asigurăm că mănâncă.
De-abia aşteptăm să treacă primul an, să meargă şi el, să vorbească, să îşi facă nevoile ca tot omul…
De-abia aşteptăm să treacă anii 2 şi 3, să scăpăm de tantrumuri.
De-abia aşteptăm să se acomodeze la grădiniţă…
De-abia aşteptăm să… dar ce dor îmi e de mine gravidă!
Ce emoţii am trăit când am văzut a doua linie.
Ce sclipire au avut părinţii în ochi când le-am dat vestea, mai ştii?
Mai ştii cât de bucuroşi am fost când am aflat că e băieţel?
Ce îmi plăcea cum mă privea toată lumea, când aveam burtică!
Când am născut? Nimic nu se compară cu primele clipe cu puiul în braţe!
Şi ce mic era când l-am adus acasă! Îmi e dor de hăinuţele acelea mici de tot!
Şi ce simpatic apoi, când se murdărea până la urechi cu piureul…
Primii paşi în picioare, primul „mama”, „tata”…
Doamne, cât de dulce era când se cuibărea în braţele mele!
Pentru că, în fond, viaţa este chiar aici, chiar acum. Copilul e cel din faţă noastră, nu cel care a fost şi nici cel care va fi. Fericirea e chiar aici şi am face bine să oprim puţin racheta în care ne-am urcat şi să ne bucurăm. Fericirea e chiar aici!
Sursa foto: Free pik
