M-am saturat de toate "O sa vezi tu!"-urile pe care le-am primit inainte de a naste despre cum imi va fi viata dupa. Si m-am saturat ca prietenele mele, acum gravide, sa treaca prin acelasi calvar.
N-am primit in toata viata mea la fel de multe amenintari la un loc pe cat am primit in sarcina! Cat de mare o sa ma fac pana nasc. Cat de groaznic o sa fie momentul cu pricina. Dar, mai ales, cat de greu o sa fie dupa. Cat o sa mi se schimbe viata – care, de altfel, recunosc: era cam plina de petreceri, evenimente mondene, iesiri in cuplu, iesiri cu prietenii, calatorii etc.; ca n-o sa mai stiu de mine, o sa ajung o epava, copilul o sa ma faca sa-mi pierd mintile, n-o sa mai am timp sa dorm pana intra la scoala si, in general, ce voi mai cauta eu in viata mea, ca oricum voi incepe sa traiesc exclusiv pentru ala micu’. O perspectiva de groaza, de nici nu-ti mai vine sa faci copii. Iar daca esti deja in trimestrul trei, incepi sa coci tactici ca sa scoti vreun babac la pensie pentru plasat plodul care-ti va strica viata.
De ce mai face lumea copii cu toate amenintarile astea?!
Unde mai pui ca si forumurile sunt pline de mame ratate (sau, poate, doar foarte obosite) care vorbesc intr-un ton atat de negativ despre primele luni de dupa nastere, incat lupta pe care ti-ai propus s-o duci – adica sa le demonstrezi tuturor (dar, mai ales, tie insati) ca iti va fi bine – devine, dintr-odata prea mare pentru puterile tale. Iar daca te mai uiti si-n gura unei „vedete” precum Carmen Bruma – cu un comportament atat de pozitiv in sarcina, dar atat de dezamagitor dupa nastere – care pare sa faca totul bine, dar, de fapt, spune cat de greu este sa cresti un copil si n-ar putea face asta fara o armata de rude ajutatoare, atunci stai si te intrebi cum o sa reusesti tu, femeie normala si, eventual, pornita singura cu barbatul pe acest drum.
Sunt la fel de normala ca tine, asa ca poti sa ma crezi pe cuvant. Iti spun cum am facut eu, cum am contracarat toate amenintarile pe care mai toate femeile cu copii le-au aruncat spre mine inainte de marele moment – probabil, in loc de „Nastere usoara!”:
Sursa foto: susangaddis.net
„O sa vezi ce greu este!”
Bai, nu ridici pietre de moara. Nu dai teza la fizica cuantica. Nu alergi la maraton (desi nasterea naturala e posibil sa se compare cu asta). Cresti un copil. De fapt, el creste singur, tu stai pe-acolo si ai grija sa creasca bine. Cred cu mare tarie ca toata lumea are impresia asta din cauza ca, intr-adevar, sunt multe de facut: si iubit, si hranit, si schimbat, si plimbat, si spalat, si calcat si multe foarte marunte, care-ti mananca nervi si timp daca nu esti obisnuita sa fii, de felul tau, atenta la detalii. Sfatul meu este sa-ti reintri in ritm cat de repede posibil (dupa nasterea naturala se intampla mult mai repede decat dupa cezariana) si sa-ti vezi de treaba. Nu esti bolnava, esti doar o lauza care elimina chestii. Si baga viteza, atentie distributiva, concentrare. Te vor ajuta mult sa finalizezi cat mai multe din sarcinile propuse si sa petreci timp cu bebe. De asemenea, prioritizarea e foarte importanta. Bebelusul e pe primul loc, de asta ti-ai si luat concediu de la serviciu, nu? Atunci asuma-ti-o si vezi de el. Restul treburilor nu sunt urgente. Barbatul gaseste el ce sa manance cand vine seara acasa. Sigur o sa inteleaga ca n-ai avut timp sa gatesti. Mai ales cand o sa-l intampinati, tu zambitoare, iar bebe linistit, nu sufocat de plans.
„N-o sa stii pe ce lume traiesti!”
I-auzi! Zici ca dupa nastere intri intr-un vid de timp, numai tu si bebelusul, care o sa-ti faca nervii prastie. Nu, femeie, o sa fii la tine acasa, pe teritoriul pe care te-ai miscat mereu atat de bine, tot ce trebuie sa faci acum este sa te adaptezi la prezenta noului membru al familiei. La mine a functionat foarte bine (psihic, cel putin) ideea de program. Spun „ideea” pentru ca, in prima luna, cel putin, copilul e cam haotic cu somnul si masa – asta daca nu-l reglezi tu un pic. Ceea ce am si incercat, profitand de faptul ca n-am alaptat. Am combinat recomandarile specialistilor in ce priveste orele de somn si de masa ale copilului cu nevoile mele in particular si ne-a iesit un program frumos, un copil satul si odihnit si o mama multumita de ce-a reusit sa faca peste zi (macar cat de cat).
„N-o sa mai ai timp de tine!”
Am nascut machiata – doar veneam din oras si, normal, urma sa fac poze cu bebelusul in brate, nu? Si m-am machiat in prima zi dupa nastere. Mai lasati-ma cu amenintari de genul, ca asta tine de natura fiecarei femei in parte. Daca nu s-a ocupat de ea inainte de sarcina/nastere, cu atat mai mult n-o va face dupa. Intr-adevar, nu mai stau 40 de minute in fiecare dimineata in fata oglinzii pentru asta, dar 15-20 de minute tot ii acord. Pe bune, acum, crezi ca bebelusul acela va fi atarnat de gatul tau non-stop? Daca nu din alte considerente macar din acela ca o sa mori de cald si tot o sa-l lasi un pic jos. Da, in primele zile, fiind si singura acasa cu copilul, faceam dus cam pe fuga – dar n-am sarit o zi, ma epilam mai repede si superficial – dar n-am ratat vreo tura necesara (era vara pana la urma, tot in fuste scurte umblam) sau ma spalam pe cap la prima ora a diminetii, cand stiam sigur ca bebe doarme, iar sotul era acasa. Am fost matinala toata viata si mi-a folosit. Dar cel mai mare folos l-am tras de cand sunt mama, pentru ca de la 6 la 7 imi vad de ale mele nestingherita: sport, dus, epilat sau spalat pe cap, aplicat crema. Prin bunavointa si eforturile sotului mi-am pastrat si obiceiul de a ma machia in fiecare dimineata, de a merge la evenimentele pe care jobul meu le implica, de a ma intalni cu prietenii, de a avea timp pentru mine. El mereu zice: daca mama e multumita, si copilul e multumit. Pot eu sa nu-l cred?
„Ala micu’ o sa te innebuneasca de cap!”
Poate pe tine, ca n-ai stiut ce sa faci – le raspundeam in gand femeilor care se aratau asa de „binevoitoare” cu mine. Da, bebelusii plang, dar asta inseamna ca nu faci tu ceva bine. Incepe si rezolva-i foamea, disconfortul de scutec sau de temperatura ambientala, dorinta de afectiune, dorinta de stimulare (da, nu e un mormoloc pe care poti sa-l lasi in patut pana invata sa stea in fund) si restul de nevoi (le gasesti in orice carte sau curs de puericultura) si ai sa vezi cum bebe coopereaza cu tine, nu te epuizeaza cu plansete. Pana si colicii – umbra amenintatoare care haituieste gravidele aflate aproape de termen – se rezolva inainte sa ajungi la disperare. Integreaza copilul in viata ta de zi cu zi. Ia-ti un sistem de purtare recomandat de la nastere (sling, wrap etc.) si tine-l pe tine cat de mult poti. Reprizele de plans o sa se diminueze considerabil, o sa vezi. O sa reusesti sa duci la indeplinire si multe dintre sarcinile pe care ti le-ai propus asa, cu el atarnat de tine, dormind dus. Am carat zeci de sacose de la piata cu Tudor in marsupiu, am facut mancare, am facut curat, am calcat rufe, am mers in vizite, ne-am plimbat mult pe unde aveam nevoie. O sa deveniti o echipa, imaginea de mama terorizata versus bebelus-monstrulet se va sterge imediat. Si vorbeste-i mult. Canta, spune poezii, inventeaza-le daca nu stii. Sa-ti auda vocea. Din burta te auzea tot timpul, dar acum sunteti acasa doar voi doi, cu cine sa stai de vorba sa te auda? Cu bebe, normal! Te simti stupid, ca nu intelege? Treci peste. In cateva luni o sa-i canti „oac-oac-diri-diri-daaa” in autobuz si n-o sa-ti pese decat de bucuria lui. Si ca sta linistit in marsupiu pana la statia urmatoare.
„O sa-l plasezi tu repede la parinti!”
Da, e ok sa ceri ajutor, altfel o iei razna. Dar tu singura trebuie sa alegi ajutorul cel mai potrivit, nu sa faci compromisuri care te vor frustra si incurca. De exemplu, eu am refuzat implicarea rudelor. Am considerat ca singurul care ma poate ajuta in primele luni este sotul. Si s-a dovedit o pozitie foarte buna, am fost foarte norocoasa pentru ca a avut si disponibilitatea sa faca asta, in conditiile in care venea obosit acasa dupa o zi de munca. Dar ne-am crescut copilul intr-un mod unitar pentru ca avem aceeasi viziune in puericultura si educatie. Spre sase luni, deja programul lui Tudor nu-mi mai permitea sa fac prea multe (mai ales sa muncesc acasa), astfel incat am cautat ajutor in exterior. Am luat o bona part-time, vine patru ore pe zi, dar este mai mult decat suficient pentru ceea ce-mi propun sa fac. Mai ales ca, dupa ce pleaca ea, copilul intra la somnul de noapte – iarasi „timp liber” pentru mine si sot, impreuna sau separat.
Ce ti-am povestit eu aici e posibil sa nu ti se potriveasca. Poate tu o sa alaptezi la cerere si n-o sa-ti doarma copilul toata noaptea. Poate o sa ai un bebe mai agitat decat al meu. Poate partenerul nu va fi dispus la prea multa implicare in cresterea copilului. Astea, intr-adevar, sunt situatii pe care trebuie sa le rezolvi in felul tau. Dar tine minte: relaxarea este cheia (nu fi closca, o sa-ti ia infinit mai mult timp). Iar puterea unei mame este infinita. Eu asa ma gandesc: am trecut destul de senina peste durerile facerii, nu ma termina pe mine un pic de oboseala si-un strat de praf pe mobila.
Sursa foto articol: ireneogrizek.com
