Sari la conținut

OMS recomandă ca doar 15 % dintre nașteri să fie prin cezariana. Ce procent uluitor are România, la acest capitol? Femeile se tem din cauza condițiilor din spitale

În timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca doar 15 procente dintre nașteri să fie făcute prin cezariană, exceptând urgențele, în România cifra nu doar că depășește jumătate dintre nașteri, ci ajunge și la 70 la sută.

Potrivit unei cercetări făcute de Asociația Moașelor Independente, multe dintre viitoarele mame se tem de experiența unei nașteri naturale din cauza condițiilor din spitale și, uneori, a tratamentului la care sunt supuse.

Raportul vorbește și despre violența obstetrică, un fenomen adus în discuție la noi pentru prima dată.

Anastasia are doi copii. Pe ambii i-a adus pe lume natural. Prima experiență nu a fost deloc așa cum și-a imaginat.

Anastasia, mamă: „În ultima etapă a travaliului, care este cea mai dureroasă, cea mai intensă, nu am fost lăsată să mă mișc. Mi s-a rupt apa fără ca eu să vreau să-mi fie ruptă. Mă durea foarte tare și îi spuneam ”te rog să mă lași că mă doare foarte tare”. Imediat după ce am născut copilul, mi-a fost arătat de la distanță."â

Citește și Dragă mamă care ai născut prin cezariană…

Violența obstetrică este experimentată des de gravide, în multiple forme, dar puține o conștientizează sau o recunosc drept problemă, spun cei din Asociația Moașelor Independente într-un raport de cercetare. Sub anonimat și alte paciente au povestit despre experiențele lor: „Am fost întrebată de ce vreau analgezic”, „Faptul că am fost separată de copil pentru aproape 24 de ore după naștere a fost groaznic”, „Cel mai neplăcut a fost sentimentul că sunt tratată urât, replici mai puțin prietenoase. Au fost momente de vulnerabilitate maximă”.

Mai bine de jumătate dintre femei aleg să nu vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat în spital.

Narcisa Câmpean, Asociația Moașelor Independente: „Este foarte greu, uneori, să asculți poveștile lor despre naștere. Spun că n-au fost înțelese, nu a fost crezute."

Diana Neaga, cercetător: „În spitalele de stat sunt undeva la 60% nașteri prin cezariană, iar în cele private 70% prin cezariană. Cele mai multe cezariene programate sunt făcute la recomandarea medicului."

Potrivit raportului, pacientele se plâng și de timpul insuficient pentru consultații și de lipsa opțiunii de a avea partenerul sau o persoană de sprijin în timpul travaliului și la naștere.

Ioana Radu, psiholog: „Ajung să plângă, să fie triste, ajung să dezvolte depresie post-partum. Pot să intervină blocaje în a avea al doilea copil sau al treilea.”

Pe de altă parte, reprezentanții Societății de Obstetrică și Ginecologie din România susțin că toate aspectele se discută cu viitoarele mame si ca deciziile se iau împreună.

Daniel Mureșan, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie: „Folosește un termen care din start... nimeni din țară nu suntem de acord cu el, deci violență, agresivitate. Nu este un termen real. Nu exclud ca să fie puncte care pot fi ameliorate. Emoția care există legat de naștere fac unele paciente să se simtă mai confortabil, mai în siguranță legat de o naștere cezariană. Desigur, noi nu încurajăm acest lucru.”

Aceste experiențe pot fi trăite atât in spitalele de stat, cât și în cele private, se arată în acelasi document.

Sursa: Stirile Pro Tv

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!