Paracetamolul administrat în timpul sarcinii creşte riscul de apariţie a deficitului de atenţie/ tulburării hiperkinetice (ADHD) la copii, a constatat o echipă de cercetători, în urma unui studiu efectuat în Danemarca.
Aproximativ jumătate dintre femei iau medicamente analgezice în timpul sarcinii, mai ales împotriva durerilor de cap, iar cercetătorii au descoperit că cele care iau paracetamol în această perioadă se expun unui risc mai mare cu o treime de a naşte copii cu ADHD, informează dailymail.co.uk.
Acest risc este mai mare pentru femeile care iau analgezice pentru o perioadă mai lungă în timpul sarcinii.
Echipa internaţională de cercetători care a efectuat studiul avertizează însă că, deşi rezultatele cercetării sunt importante, acestea trebuie confirmare de cercetări ulterioare.
Paracetamolul, cunoscut ca acetaminofen în unele ţări, poate acţiona ca un "disruptor" hormonal în uter, interferând cu dezvoltarea normală a creierului.
Experţii din domeniul sănătăţii publice sfătuiesc femeile însărcinate, care au nevoie de un analgezic pe termen scurt, să ia paracetamol în doza cea mai mică, pentru perioada cea mai scurtă de timp.
Sindromul ADHD desemnează un spectru de probleme de comportament asociate cu tulburări de atenţie, impulsivitate, agitaţie şi hiperactivitate.
Noul studiu a analizat informaţiile referitoare la 64.000 de mame şi copii din Danemarca, colectate între 1996 şi 2002, după ce părinţii au raportat problemele de comportament într-un chestionar.
Paracetamolul a fost asociat cu un risc cu 37% mai mare de tulburări hiperkinetice, care constituie o formă severă de ADHD.
Copiii femeilor care au folosit acest analgezic în timpul sarcinii aveau un risc cu 29% mai mare de a primi în cele din urmă un tratament pentru a ţine sub control ADHD, iar 13% prezentau un risc mai mare de a dezvolta un comportament specific acestui sindrom la vârsta de şapte ani.
Riscurile erau mai mari pentru copiii ale căror mame luaseră paracetamol timp de şase luni sau mai mult în timpul sarcinii şi în cantităţi mai mari.
"Unele studii recente au sugerat că acetaminofenul are efecte asupra dezvoltării organelor sexuale şi a altor hormoni, care în schimb, afectează dezvoltarea neurologică şi provoacă disfuncţii comportamentale", a explicat Zeyan Liew, profesor la Universitatea din California şi coordonatorul studiului.
Articole relationate
9 Mituri despre sarcină și frig – Demontate!
Sarcina este o perioadă plină de sfaturi contradictorii și mituri. În sezonul rece, multe idei eronate despre impactul frigului asupra sănătății gravidelor pot...
Sfaturi pentru îngrijirea nou-născutului în sezonul rece: cum să evităm contactul cu germenii
Pe măsură ce temperaturile scad, părinții trebuie să acorde o atenție specială protecției nou-născuților împotriva germenilor și a virozelor sezoniere....
Răcelile la grădiniță: 7 sfaturi pentru părinți ca să reducă îmbolnăvirile
Odată ce copiii încep grădinița, răcelile devin adesea o parte inevitabilă a rutinei. Apropierea constantă de alți copii îi face pe cei mici mai susceptibili la...
Comentarii facebook
Comentarii
Trimite un comentariu