Lasa ca un copil iti schimba viata. Dar iti schimba modul de-a gandi. Acesta este un text cu exemple pur personale.
Afirmatia ca un copil iti schimba viata este de necontestat. Fie si numai pentru ca ajungi sa dai mai multi bani pe scutece decat pe parfumuri sau pantofi sau orice-ti face tie acum placere, si tot e un semn ca lucrurile nu mai sunt la fel. Dar o sa simti lucrurile cu totul altfel odata ce bebe vine pe lume. Nimeni nu te va obliga sa-ti schimbi prioritatile, o s-o faci tu singura si chiar cu placere. De asta spun: nu numai viata in sine ti se schimba odata cu venirea unui copil, ci si modul de-a gandi despre viata. Nu e nici rau, nici bine universal, e cum o simti. Iar eu am simtit ca mi-am judecat fatul din burta in cateva feluri pentru care vreau acum sa ma caiesc.
Sursa foto: breathetherapy.co.uk
Prin urmare, am zis ca o sa-mi iubesc mai putin bebelusul daca:
Va fi baiat. Imi doream cu disperare o fata, probabil ca sa am cu cine imparti peste ani toate margelele si inelele si pantofii adunati cu spor. Sau, poate, ca sa-mi vars pe ea toate frustrarile acumulate cu propria-mi mama. Iata c-a iesit baiat. Mai bine pentru amandoi, mi-am dat imediat seama dupa nastere.
Va plange. Oricine nu (mai) are copii mici se oripileaza la gandul plansetelor de bebelus. E ceva ce, teoretic, iti poate strica ziua si dispozitia. Dupa ce-am nascut, am aflat pe propriile-mi urechi ca bebelusii sunt diferiti (ca nu toti plang cu orele, cum se spune), ca plansul poate fi inteles, prevenit, calmat, lasat sa curga daca e cazul (are si ala micu’ nevoie sa se descarce, fara vreun motiv aparent, ca orice om) si ca, daca se intampla, nu e ceva chiar atat de groaznic! Crede-ma, te frige mai mult grija de ce-or sa zica ceilalti decat urechile de suferinta.
Nu va manca. Ti se pare ciudata prejudecata asta? Asocierea intre iubire si hranire este de baza pentru oameni – adu-ti aminte cum se supara mama ta si acum cand nu termini tot din farfurie. Deci, recunosc: am intrat atunci, ca majoritatea proaspetelor mame, in vria masurarii cantitatilor de mancare consumate si a kilogramelor luate (de catre copil, bineinteles). Bebelusul s-a ales si cu un reflux gastric (prin care scotea din el mai mult decat baga), ca sa fie treaba-treaba. Cred, intr-adevar, ca, din cauza asta, m-am mahnit mai tare decat se cuvenea si am „uitat” o perioada de iubirea pe care i-o datoram. Asa ca m-am relaxat fortat cu gandul ca „i-o fi foame, o cere”. Pana la urma, ne straduim sa iubim neconditionat, nu?
Nu va face ce zic eu. Iar asta, pentru un control freak, e cea mai crunta sfidare! Situatia e valabila din primele zile de viata in care, de exemplu, ai vrea ca bebe sa adoarma instant; sau, ceva mai tarziu, iti doresti sa nu mai puna pe masa din bucatarie tenisii murdari de noroi capturati din hol. Si alte scenarii care-mi ridicau parul de pe burta de indignare cand eram gravida. Ghici ce: nu numai ca fiecare actiune a copilului are un motiv (iar iubirea si rabdarea sunt cheile descoperirii lui), ci, uneori, motivul lui este mai bun decat al meu. Numai ca, in mania mea de a controla totul, mi-am inchis mintea si am trecut total cu vederea si perspectiva lui. Daca-ti urmaresti cu atentie (si, pe cat posibil, fara nervi) copilul in libertate descoperi un mod cu totul inedit de a vedea si asimila lumea inconjuratoare.
Nu va fi frumos. Asta mi-a trecut relativ repede dupa nastere. Adica m-am amuzat cateva zile cu figura lui de Shar Pei – cu o oarecare strangere de inima, ca nu se incadra in standardele clasice de frumusete bebeluseasca de prin reclame – dar mi-era asa de drag, incat nu mi-a mai pasat. Combinatia de inocenta, neajutorare si dragalasenie a nou-nascutului e fatala pentru cea mai de gheata inima, asa ca te impaci cu orice fizionomie ar avea. Dupa care oricum te lovesc adevaratele sentimente materne. Dupa care oricum incepe sa arate a om si ai scapat: este, indubitabil, cel mai frumos copil de pe Pamant.
Sursa foto articol: theguardian.com
