Am visat de mii de ori prima zi cu bebelusul acasa. Traiam moment cu moment intreaga zi, stiam dinainte cum se va desfasura, in liniste, pace si iubire.
Ei bine, nu a fost deloc sa fie asa. Desi citisem zeci de articole pe internet, eram pregatita cu scutece, hainute, tampoane, patut, paturica, haine comode pentru mine si tot ce iti poti imagina in materie de confort pentru mama si copil, prima zi acasa nu a fost deloc usoara.
In ultima zi la maternitate, ma trezisem de dimineata plina de speranta, dorindu-mi din suflet sa plec acasa. Neonatologul imi spusese ca daca a doua zi cel mic mai ia in greutate, vom pleca acasa. Si doamne cat asteptam sa ajung acasa! Totul a fost bine in maternitate: am trecut cu bine de cezariana, recuperarea a mers bine, bebelusul a supt „din prima” si am reusit sa ma odihnesc, dar nerabdarea sa ajung acasa nu imi dadea pace.
In maternitate
In prima noapte la spital nu am dormit alaturi de bebelus intrucat am fost la terapie intensiva si eram buimaca din cauza analgezicelor, insa am insistat ca in a doua noapte sa fie alaturi de mine. Si ne-am inteles de minune!
A supt, a plans putin insa cel mai mult a dormit in bratele mele (ssstt, nu l-am lasat in patut caci imi era atat de drag si nu vroiam sa il las nicio clipa). Si asa a fost in cele doua nopti pe care le-am petrecut impreuna in maternitate. Si daca a fost asa bine, era normal sa cred ca fi si mai bine acasa, nu-i asa?
Singura problema a fost oboseala. Eram atat de obosita si nu imi doream altceva decat sa ajung acasa, sa fac un dus si sa dorm cu bebelusul langa mine.
Socoteala de-acasa...
Nu se potriveste cu nimic. La usa maternitatii ma asteptau iubitul meu, mama mea, tatal meu, sora mea, fratele meu, mama lui, fratele lui, prieteni. Si toti bucurosi am plecat cu alaiul catre casa. Si sa nu crezi ca alaiul a plecat prea curand. Nuu...Bucuria era maxima si au stat pana la 10 seara. Norocul meu a fost ca aveam o curte mica si un sot intelegator care a intretinut musafirii.
Deci, cand ajungi acasa va fi ceva de genul acesta:
Il vei schimba pe cel mic si ii vei da sa suga. Apoi mama sau sora ta il vor tine sa doarma in brate pana cand tu fugi sfarsita sa faci un dus (amarat si asta ca trebuie sa ai grija la locul inciziei). Intre timp mama ta a pus bebelusul in patut pentru ca „trebuie sa invete sa doarma singur”.
Evident ca se va trezi si va plange cum nu l-ai auzit in maternitate. Il vei tine in brate vreo ora pana sa adoarma si vei incerca sa te strecori si tu in pat putin, desi de afara se aud rasete si ciocniri de pahare intre „Sa ne traiasca!” si „Doamne ajuta!”. Ai vrea sa participi si tu putin insa esti mult prea franta...
Dar nu, nu vei putea sa te intinzi pentru ca bebelusul va incepe sa planga. Nedumerita, ii dai sa suga si se linisteste putin, dar cum te apropii de pat, se trezeste.
Vei face ture cu el in brate, terminata de oboseala si sperand sa poti sa te intinzi.
Si vor veni pe rand mama, sora, prietenii. Vor strecura un cap cu un zambet larg pe buze sa te intrebe „Ce mai face micutul?”. In gandul tau iti spui „ce sa faca, incearca sa doarma daca l-ati lasa in pace.”
Citeste si cum sa te pregatesti pentru prima luna acasa.
La un moment dat ti se face atat de foame si iti dai seama ca nu ai mancat mai nimic de trei zile. Vei manca ceva in picioare, in fata frigiderului, facand gesturi usoare sa nu il trezesti pe bebe. Te uiti la ceas si vezi ca deja este seara.
Si de aici incolo incepe un carusel care nu se mai sfarseste multe zile de acum incolo: operatia te doare, sanii te dor, bebele vrea numai in brate, se trezeste si se hraneste haotic. Te uiti in jur si vezi cate lucruri ai strans pentru prima ta zi acasa si iti dai seama ca nu ai folosit nici macar 10% dintre ele.
E noapte si liniste. Toti au plecat si in sfarsit ati ramas numai voi trei. Dintre care doi dorm deja...
Sursa foto: hepta.ro
