Ceasul ticaie! Treci prin cele mai amestecate momente, de la teama, la euforie, de la angoase, la nerabdare. Totul este firesc. Nimic din ceea ce ti se intampla nu este anormal. Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa petreci cat mai mult timp impreuna cu jumatatea ta si sa va bucurati de ultima perioada a vietii in doi. Copilul o sa va schimbe viata, in mod placut, dar radical.
Cum arata bebe in saptamana 35
Bebelusul tau are, in acest moment ochi albastri, desi dupa nastere cei mai multi isi vor schimba culoarea. La baietei testiculele au incheiat coborarea in scrot, unghiile ajung la nivelul degetului, atat la maini cat si la picioare. Copilul continua sa creasca in greutate, iar plamanii sunt aproape complet dezvoltati. Bebelusul are acum 2.400 grame si in jur de 45 de centimetri. Copilul loveste puternic, desi spatiul din uter este din ce in ce mai mic. Cantitatea de lichid amniotic scade, pentru a reduce presiunea si a face loc copilului care creste de la o zi la alta. In aceasta perioada bebe a crescut si cu 250 de grame intr-o saptamana. Vermixul, substanta grasa care ii acoperea pielea, asigurandu-i protectie, se detaseaza progresiv si pluteste in bucati mari, in lichidul amniotic.
Creierul isi continua dezvoltarea, dar maturizarea completa a acestuia se va atinge abia dupa varsta de 17-18 ani.
Pregatirea pentru nastere: cand vine pe lume
Un mecanism complex face legatura intre momentul nasterii si dimensiunile copilului. Totul este legat si interdependent. Volumul maxim la care poate ajunge uterul este proportional cu dimensiunile canalului de nastere, precum si cu amplitudinea maxima la care poate ajunge bazinul femeii, prin procesul de dilatare. In momentul in care copilul nu mai are loc in uter placenta va secreta un hormon special care va da startul travaliului si ulterior nasterii.
Cum te simti in saptamana 35 de sarcina
De la debutul sarcinii si pana in prezent ai acumulat intre 12 si 15 kilograme. Statisticile arata ca daca te mentii in aceste limite, in cateva luni dupa nastere vei ajunge la silueta de dinainte de sarcina, fara prea mari dificultati. Acesta ar trebui sa fie un motiv in plus care sa te faca sa ai un regim alimentar cat mai echilibrat cu putinta.
Aceasta saptamana a sarcinii confirma si accentueaza problemele legate de calitatea somnului. Dormi putin, te trezesti des, fie din cauza faptului ca iti amortesc picioarele, fie din cauza carceilor, fie pentru ca trebuie sa urinezi. Capul copilului, inscris pe canalul de nastre apasa puternic pe vezica urinara si reduce volumul acesteia.
Sunt posibile stari de anxietate, de nervozitate, o senzatie generala de disconfort si, mai ales, dureri de spate. Apetitul sexual, daca a fost prezent, scade drastic. Sunt prezente toate fenomenele anterioare de la constipatie, care poate alterna cu episoade diareice, pana la hemoroizi si varice. Toate aceste suferinte dispar ca prin farmec, in prima saptamana dupa nastere, la opt din zece femei. In restul cazurilor poate fi necesar un suport medicamentos.
Doua sfaturi:
- Bea apa multa, pentru ca sa o sa reduci edemele.
- Fa gimnastica pentru ca va atenua surprinzator durerile de spate. O miscare foarte utila este sa stai in patru labe si sa imiti miscarile pisicii cand se intinde, arcuind spatele in interior si apoi in exterior.
Citeste si despre Saptamana 34 de sarcina
Citeste si despre Saptamana 36 de sarcina