Adevărat sau fals? 10 mituri despre sarcină - demontate
Potrivit statisticilor, dintre toate cuplurile care încearcă să devină părinţi, numai 30% au un copil în primul ciclu, 85% în decurs de 12 luni, iar altele au...
Potrivit statisticilor, dintre toate cuplurile care încearcă să devină părinţi, numai 30% au un copil în primul ciclu, 85% în decurs de 12 luni, iar altele au...
Am rugat câţiva tătici să ne spună părerea lor despre sarcină, după ce au experimentat alături de partenera lor această unică perioadă de nouă luni, dar şi...
De ce mi-e dor când sunt gravidă – asta ar fi varianta completă a titlului, de fapt.
Majoritatea femeilor trec prin perioada de sarcină fără probleme majore. Dacă nu există situaţii mai dificile, legate de existenţa unor boli, iminenţa unui avort...
Afară frige! E atât de cald, încât atunci când ies din casă simt că intru într-un cuptor. Maşina îmi arată 38 de grade Celsius, cu toate că soarelui de-abia...
La câteva zile după ce am aflat, am decis să păstrăm bucuria surprizei până la capăt. Eu am venit cu ideea, iar E. a fost de acord. Suntem amândoi niște curioși...
Omul modern este dependent de Google și nu este nevoie de vreun studiu prea elaborat care să demonstreze acest lucru. Nu știi ce distanță este între București și...
Unul dintre produsele pentru înținerea părului interzise în timpul sarcinii este fixativul. De ce? Studiile au demonstrat că femeile însărcinate care folosesc cu...
Nu orice femeie dorește să anunțe public faptul că este însărcinată dintr-un milion de motive. Deși, cel mai des, viitoarele mămici evită să împărtășească...
Sunt convinsă că şi tu, ca şi mine şi că mii de alte femei, ai probleme în timpul somnului din sarcina, mai ales în trimestrul trei. Faptul că eşti uriaşă şi...