Nu stiu cum a fost in cazul vostru, dar eu cele mai intime discutii despre cum este sa fii gravida le-am avut cu doamnele care se ocupa intr-un fel sau altul de partea estetica a existentei mele: adica de curatenie.
Va voi povesti in ce dileme m-a aruncat doamna ca imi indeparteaza pilozitatile in exces. Si care, ca sa zicem asa, ma cunoaste destul de intim. Deci orice intrebare este la locul ei. Si ea are un fix – vrea sa stie ce parere are tatal copilului despre una sau alta: despre numele copilului si cate kg am pus pe mine si care va fi culoarea predominanta in camera. Si de fiecare data a reusit sa ma faca sa ridic cu mirare spranceana dreapta – Ar putea avea vreo parere? Eu i-am cumunicat cum o sa fie si el a luat act ca i s-a adus la cunostinta.
Hm… si ea ce vrea sa spuna prin toate intrebarile astea, ca nu am procedat chiar bine?
Dar cum in ultima vreme am o stare serena, sau mai exact ne-neuronala, nu am dus gandul mai departe. Doar ieri ce ma pocni evidenta ca e posibil sa fi gresit pe undeva. Si anume in partile esentiale. M-am prins ca edificiul cam scartaie in momentul in care el, viitorul tata, a exclamat ridicand mainile inspre tavanul balconului ca sa il ia drept martor al grozaviei: “cum adica 10 zile? In 10 zile vom avea un copil?”. Dupa care a stat foarte incruntat si preocupat cateva ore incercand sa ingurgiteze aceasta informatie noua: da, chiar vom avea un copil si nu intr-un viitor nedefinit. Ci acusica, saptamana viitoare.
Sa va descriu uluiala de pe fata lui? Sau dedicarea cu care sa apucat sa bata niste cuie in perete desi in zadar il tot rugam eu de cateva saptamani? Discutii si biletele pe care era desenata imaginea cuiului nu aveau niciun efect. I se parea ca dramatizez, ca doar nu trebuie facut chiar acum. Mai este o infinitate de timp. Si asa la orice lucru care mi se parea mie ca ar trebui musai sa se intample acum. Si lui ca, asa cum scrie si in biblia despre femei gravide si comportamentul lor, hormonii imi intuneca simtul timpului. Si pe cel al rabdarii. Noroc cu el, ca este o persoana calma care poate pune stop unor masuri prea exagerate.
Probabil ca veti fi de aceeasi parere cu doamna care imi indeparteaza pilozitatile – o sa spuneti ca vina este numai a mea. Ca prea am luat eu toate deciziile. Si nu i-am spus ca fara el, doamne sfinte, nu pot sa fac nimic. Si l-am lasat sa isi vada linistit de ale sale in timp ce cam toata viata mea era data intr-un fel sau altul peste cap.
Hmmm… si oare cate astfel de greseli oi fi facut? Cred ca e cazul sa ma duc mai des la cosmeticiana. Si sa o ascult cu mare atentie. Iar la sfarsit sa ii dau o plata suplimentara. Probabil ca in vreo 2 ani voi putea absolvi Academia Relatiilor in care Ea il Intreaba pe El si El o Asculta pe Ea. Sau macar trec la ciclul superior.
Poate ca ar trebui sa incep sa-i ascult chiar si pe taximetristi.
