La câteva zile după ce am aflat, am decis să păstrăm bucuria surprizei până la capăt. Eu am venit cu ideea, iar E. a fost de acord. Suntem amândoi niște curioși și, mai grav, suntem doi oameni care reușesc foarte greu să țină un secret unul față de altul (este un real efort și ne seacă de energie chestia asta). Suntem dintre cei care nu pot cumpăra cadourile mai devreme de ziua dăruirii fiindcă sigur nu se pot abține și le vor dărui înainte. Ni s-a întâmplat de când ne știm și încă ni se mai întâmplă. Nici petrecerile surpriză nu reușim să le ținem secrete fix până la ora programată. Așa că, ne-am gândit, ar fi un exercițiu bun să vrem să păstrăm o surpriză – pentru noi și pentru cei dragi nouă – vreo 38-40 de săptămâni.
Bunica a făcut exercițiul acesta de 11 ori, iar mama de patru. Sigur, erau alte vremuri, nici să vrei nu puteai afla dacă va fi fată sau băiat. Evident, curiozitatea era mare, dar surpriza și mai mare. Știai că vei fi mamă și era natural să afli la naștere dacă vei fi mamă de fată sau de băiat. Surpriza era bine primită și de către frați și surori, care erau la fel de nerăbdători – țin minte că atunci când s-a născut fratele meu, care a venit la rând după trei fete, ne-am dat seama că e băiat după zâmbetul tatei, când a intrat pe ușă, nici nu a mai trebuit să ne spună, am știut.
Pentru mine va fi prima dată când voi face acest exercițiu al răbdării. Și la prima sarcină medicul meu m-a întrebat dacă vrem să știm ce este și, recunosc, inițial am vrut să spun nu, dar prea își dorea toată familia de la mine, după cei doi primi nepoți băieți (copiii surorii mele), o fată. Așa că am vrut să știu mai mult ca să nu îi mai țin pe ei cu sufletul la gură câteva luni. De data asta, însă, fiindcă acesta a fost un prim gând atunci când am aflat că vom avea un copil, am ales să nu vrem să știm. Doar medicul va ști și va ține secretul pentru el.
Când au aflat despre planul nostru, o nebunie, cum i-au spus câțiva dintre prieteni, s-au mirat. Cum să nu vrei să știi? Nu, sigur nu veți avea răbdare până la capăt? Și cum știți ce fel de haine să îi cumperi, pătură, jucării? Dar numele, cum alegi numele? Și lui David ce-i spuneți? Nu aș putea, clar nu aș putea să rabd atâta. Dar de ce vă încăpățânați, toată lumea vrea să știe ce sex are copilul, e normal să vrei să știi ce te așteaptă. Nu-mi dai numărul doctorului, să-mi spună măcar mie?
Și acum, niște răspunsuri:
Ce nu știu câțiva dintre cei care ne-au chestionat deja este că și eu și E., dacă ne punem ceva în minte, așa facem. Deci nu ne vom răzgândi și vom avea răbdare până la capăt. Scriu aici, ca să fiu sigură.
Sigur că vrem, pe de o parte, să știm, dar mai mult vrem să păstrăm surpriza, deci balanța e înclinată bine spre secret.
Nici la D. nu am făcut liste cu variante de nume, nici acum nu cred că va fi cazul. Când eram în luna a opta, într-o seară în care nu puteam dormi, am stat să alegem numele copilului nostru. Aveam două variante și am votat amândoi pentru David, în câteva minute. Așa vom face și acum, doar că se va întâmpla după ce vom face cunoștință cu micuțul/ micuța. Și vom lua decizia în maternitate.
Nu cumpărăm oricum haine înainte, deci chiar nu e nicio problemă din punctul acesta de vedere. Cele câteva bodyuri de început vor fi oricum albe și le avem moștenire de la D.
Lui D. i-am spus deja că va avea un frate sau o soră, că nu știm nici noi ce va fi, dar că vom afla împreună când va fi timpul. El a înțeles perfect. Contrar aparențelor, oamenii mici sunt niște oameni mari, doar că au câțiva centimetri și câțiva ani în minus.
(…)
Citește mai mult pe oanabotezatu.ro!
