Nu toate nasterile vaginale se pot numi naturale. Si, de multe ori, cele pseudo-naturale, controlate de personalul medical, sunt mai traumatizante.
Am avut o sarcina care, parca, nu se mai termina. Doctorul prognozase de atatea ori „azi nasti!”, incat ajunsesem sa ma intreb daca, in toata istoria omenirii, se mai pomenise ca o femeie sa-si creasca progenitura in pantec pana la maturitate, si-abia apoi s-o scoata afara. Mare noroc am avut cu un doctor rabdator care n-a incercat sa ma manipuleze sa accept proceduri medicale ce mi-ar fi scurtat timpul de asteptare, sa scape si el de-o grija in ce ma priveste, sa ma taie de pe lista. Veneam dezamagita si posomorata la monitorizari si controale, dar tot ieseam din cabinet razand, imbarbatata pentru o noua zi de sarcina. „Putem bagam pitocina, putem rupe membrane sa declansam travaliu”, zicea doctorul meu arab, intr-o romana stricata si amuzanta. „Dar nu vrem, am zis natural-natural!”, statea si el pe pozitii. Si eu stateam cu burta in continuare.
Cum se poate strica un travaliu
Gravida s-a plictisit de asteptat? Da, se poate induce travaliul asa. Gravidei ii este frica de durerea din travaliu? Se poate administra epidurala. Gravidei i se pare ca travaliul nu se mai termina? Nicio problema, inca un pic de pitocina si grabim lucrurile. Nu mai exista energie pentru un nou val de contractii, mult mai dureros? Intinde vena, ia niste glucoza, ca sa mai rezisti. Si tot asa. O procedura medicala o implica pe urmatoare, ca o cascada. Se ajunge la un travaliu medicalizat cap-coada, dar gravida spune ca a nascut natural si a fost destul de groaznic.
Sunt absolut de acord: cand te pui impotriva mersului firesc al propriului organism, rezultatul e destul de neplacut. Dar nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, poate am avut noroc de un travaliu scurt si suportabil. In schimb, iata cateva proceduri medicale cu care se poate interveni intr-o nastere absolut normala, stricand lucrurile lasate de natura. Si uite-asa se poate ajunge la multe din povestile urate despre nasteri...
Inducerea travaliului, fie cu pitocina (varianta sintetica a oxitocinei, un hormon pe care il secretam in travaliu pentru a face contractiile productive), fie prin ruperea membranelor implica un soc pentru organism care, in mod evident, nu era pregatit sa treaca la aceasta etapa. Astfel, travaliul va fi mai brusc, mai lung si mai dureros decat daca ai fi lasat lucrurile sa curga de la sine (vorbim aici de inducerea travaliului fara motive medicale, la cerere sau la moftul doctorului), pentru asta trebuie sa te pregatesti. De ce mai multe ori, gravidele cer epidurala intr-o astfel de situatie. Ar trebui sa stie ca inducerea travaliului vine la pachet cu un risc de cezariana, dar fiind ca lucrurile nu pot merge chiar ca unse cand sunt impinse de la spate.
Grabirea travaliului se face tot prin administrarea de pitocina intravenos si poate fi operata din motive medicale precum suferinta fetala sau poate fi ceruta de gravida disperata ca tot circul nu se mai termina odata! In orice caz, pitocina face contractiile si mai dure (endorfinele eliberate in corpul tau in travaliu nu pot tine pasul si cu oxitocina naturala si cu cea sintetica venita din exterior), si mai dese, si mai lungi, si nu se lasa intotdeauna cu o nastere de succes, ci se poate solda cu ruptura uterina, de exemplu. Iar un studiu publicat anul trecut a aratat ca folosirea acestei substante pentru intensificarea travaliului se soldeaza cu efecte asupra nou-nascutilor, precum o crestere a numarului de bebelusi internati in sectiile de terapie intensiva pentru cel putin 24 de ore dupa nastere si cu inregistrarea de scoruri Apgar scazute – desi nu stiu cat de important este acest din urma rezultat pentru maternitatile din Romania, unde mai toti bebelusii primesc 10 la nastere, pana si cei nascuti prin cezariana – o contradictie in termeni, de altfel. A, si nu prea exista travaliu augmentat fara epidurala, asa ca sa trecem la nivelul urmator...
Sursa foto: health.howstuffworks.com
Anestezia epidurala poate parea Mecca pentru o gravida care s-a hotarat sa nasca vaginal. Dar si pe drumul pana la Mecca e foarte posibil sa-ti rupi picioarele. Ca orice interventie medicala, epidurala prezinta niste riscuri. Iata cateva dintre ele, stabilite de diverse studii:
-
Travaliul se prelungeste, iar expulzia poate dura cu pana la 50% mai mult.
-
Riscul de cezariana creste daca epidurala este administrata in prima parte a travaliului. Iar riscul este si mai ridicat in cazul femeilor supraponderale sau obeze.
-
Creste numarul de epiziotomii, rupturi perineale si utilizari de forceps (vacuum) pentru extragerea copilului.
-
Creste stresul fetal prin intensificarea batailor inimii copilului.
-
Creste riscul de hipotensiune in cazul mamei. Adica o sa fii lesinata cu totul: si de la anestezie, si de la tensiunea scazuta.
-
Mama poate suferi de incontinenta urinara pana la trei luni dupa nastere.
-
Mama poate avea dureri de cap intense, uneori fiind nevoie de tratament pentru ameliorarea lor.
-
Mama poate suferi de slabiciune generalizata, dar, mai ales, de la mijloc in jos, recuperarea totala a senzatiilor si functionalitatii durand uneori si cateva saptamani dupa administrarea epiduralei.
-
Copiii nascuti dupa epidurala pot avea probleme de atasare la san in primele ore (avand in vedere ca, in Romania, foarte putine mame isi pun copiii la san cat inca au cordonul ombilical atasat, acest risc este ignorat cu desavarsire).
-
In functie de cat de indelungata si intensa a fost epidurala, copilul poate fi el insusi „anesteziat” de substantele pe care le-a absorbit prin cordonul ombilical.
- Mamele se simt detasate de copil, nu se angreaza in acea legatura maternala de la nastere.
Uita-te la toate astea si cantareste cat ai nevoie de ele. Pana la urma, nu alegi o nastere complet naturala (nemedicalizata) ca sa-ti spuna lumea cat de eroina esti; ci ca sa-ti aduci pe lume bebelusul in cel mai firesc mod, sa relationati in cel mai firesc mod si sa te recuperezi in cel mai firesc mod dupa cea mai mare provocare a vietii tale.
Sursa foto: slate.com