Sari la conținut

Treburi gospodaresti periculoase in sarcina

Datul cu aspiratorul n-o sa-ti provoace nasterea prematura, dar n-o sa fie in totalitate fara urmari. Unde mai pui ca nu toate indatoririle casnice sunt la fel de inofensive ca asta.

 

Nu mi-am luat femeie in casa cat am fost gravida si nu stiu pe nimeni care sa fi facut asta. Din contra, cand a fost vorba de renovat camera viitorului copil, am carat – pe tocuri, a se retine – plinte de la magazinul de bricolaj. In general, mi-am facut singura curat in casa – m-au prins chiar si doua „generale” in sarcina, la Craciun si la Paste - am facut sport, am urcat pe scari pana la opt cand se mai strica liftul, am carat sacose grele de la piata. M-am aplecat, m-am intins, m-am obosit. Din fericire, n-a patit nimic nici burta mea, nici locatarul ei. Dar nu toate sarcinile sunt la fel de sanatoase si rezistente precum am avut eu. Nici toate gravidele la fel de dispuse sa mentina acelasi ritm de activitate ca inainte pe toata durata sarcinii. Nu numai ca acest tip de gandire mi se pare firesc, dar chiar si sanatos. Pentru ca: 1. fiecare femeie isi stie limitele (fizice si psihice) si 2. sarcina este o perioada a neindemanarii, cu risc mare de accidentare.

 

Nu te apleca prea mult, nu te intinde prea tare

De facut intr-o casa de om sunt multe si femeile reusesc sa le bifeze pe toate pentru ca lucreaza mai mereu pe pilot automat. Le-au facut de-atatea ori, incat le stiu cu ochii inchisi. Atitudinea asta ar trebui sa se schimbe in sarcina, totusi, pentru ca sunt unele indatoriri casnice care ascund pericole:

  • Datul cu matura, cu aspiratorul, cu mopul presupun pastrarea unei anumite pozitii fortate a spatelui pentru un timp indelungat. Aceste indatoriri iti pot agrava durerile de spate, dat fiind ca forteaza uterul sa puna presiune asupra nervului sciatic. E posibil sa nu simti niciun disconfort in timp ce faci aceste treburi, dar durerile se pot instala imediat ce te-ai indreptat de spate.
     
  • Spalatul geamurilor, stersul rafturilor de sus, curatatul lustrelor presupun lucrul la inaltimi. Asta inseamna sa te urci pe o piesa de mobilier si sa te intinzi spre obiectul respectiv. Daca in ceea ce priveste ridicatul bratelor deasupra capului s-a stabilit deja ca este un mit faptul ca ar provoca infasurarea cordonului ombilical in jurul gatului fatului, pierderea echilibrului si caderea sunt pericole cat se poate de reale care insotesc aceste indatoriri.
     
  • Mutatul de mobila, ridicatul si caratul de obiecte grele presupun o sfortare care, parca, rupe ceva in tine si fara sa fii gravida. Astfel de miscari bruste, care implica greutati mari, pot provoca nastere prematura (sau avort spontan, in functie de momentul sarcinii), sangerari sau o ruptura a sacului amniotic. In cel mai bun caz, iti pot agrava durerile de spate sau chiar pot provoca leziuni ale coloanei.
     
  • Folosirea produselor de curatare poate dauna serios gravidei. In afara de starea de rau pe care mirosurile chimicalelor o pot provoca, inlaharea particulelor emanate de acestea poate dauna fatului, mai ales daca are loc in spatiu inchis, precum o baie mica. Printre cele mai nocive produse de acest gen sunt spray-urile impotriva insectelor (chiar si cele impotriva tantarilor) si cele care te scapa de pete, mucegai, rugina, resturi de mancare (adica au proprietati de inalbire si/sau putere mare de dizolvare a murdariei). In orice caz, foloseste manusi de protectie de fiecare data cand manevrezi produse de curatare. Iar daca vrei sa treci cu totul de partea sigura a curateniei in sarcina, apeleaza la ingrediente naturale pentru asta: otet, lamaie, bicarbonat de sodiu.
     
  • Gatitul de mancaruri complicate ar trebui evitat (mai ales seara, cand te doboara oboseala) atat din cauza timpului indelungat petrecut in picioare (pentru pregatit ingredientele, amestecat in oala, scos mancarea din cuptor pentru verificat, bagat la loc etc.), din cauza expunerii indelungate la temperaturi ridicate – lucru care poate provoca supraincalzirea gravidei, dar si din cauza numarului ridicat de accidente pe care aceasta indatorire il implica.

 

Si, in general, rezista tentatiei de a te apleca dupa fiecare firimitura si scama de pe podele. N-o sa-ti faca nimeni statuie, n-o sa primesti titlul de „Cea mai harnica gravida a anului” si nici n-o s-o duci bine cu spatele.

 

Sursa foto articol: popsugar.com

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!