Sari la conținut

Un număr alarmant de femei sunt maltratate la naștere, o spun studiile

Nașterea – experiență pură, miraculoasă, unică. Sentimente imposibil de descris în cuvinte. Marchează momentul în care un nou om își începe viața pe acest pământ. Și, totuși...

Rezultatele unui studiu recent publicat în revista Reproductive Health arată că una din șase femei din SUA este maltratată la naștere, fiind nevoită să se confrunte cu sentimentul pierderii automoniei, cu țipetele și cuvintele jignitoare ale personalului medical, cu amenințări, cu izolare și fără răspuns la nevoia de a fi ajutată.

Una din șase.

Care o fi situația din România? Nu avem statistici, dar cu siguranță nu este mai roz decât cea din State.

Mai mult, în State acest număr este mult mai mare în cazul femeilor de culoare sau al femeilor care au parteneri de culoare, al celor cu un status socio-economic scăzut și al femeilor sub 30 de ani.

Iată confesiunile moașei Diana Spalding:

Sunt clipe în care nu pot să rostesc nimic.
Să mi se pună în palme responsabilitatea de a avea grijă de o femeie, în timp ce dă viață, este cea mai mare onoare a umanității.

Și nu, nu o să mint – nu e ușor deloc. Este stresant, de multe ori epuizant, și nu de puține ori te întrebi dacă ai luat cele mai bune decizii sau nu.

Da, am muncit mult să ajung unde sunt astăzi. Dar am ajuns să îmi merit locul lângă femei care dau naștere. Este un dar de neprețuit să ții de mână o femeie care să străduiește din toate puterile să dea viață și este o responsabilitate imensă.

Moașe. Ginecologi. Neonatologi. Dacă a venit ziua în care sunteți prea obosiți, prea epuizați, prea istoviți să mai tratați o femeie în travaliu cu respect, atunci a venit ziua să plecați.

Ați depus un jurământ. Ori de câte ori ignorați, ridicați vocea sau tratați cu lipsă de respect o femeie, vă încălați jurământul. Traumele nașterii – și nu, nu exagerez, nașterile sunt traumatizante din cauza voastră - produc urmări grave, pe termen lung.

Ochii pe care îi dați peste cap, când vă înmânează planul nașterii.
Ironia cu care repetați: aș vrea să se respecte ora magică.
Timpul pe care nu îl acordați când spune cum și-ar dori să fie nașterea propriului copil.
Răutatea cu care îi ignorați durerile: Hai, nu te mai văita atât!
Remarca înțepătoare despre comportamentul nebunesc pe care l-a avut în timpul travaliului.
Toate astea au contat atunci și au lăsat urme acum.

Vreau să te gândești la tine, om al medicinei, atunci când ai fost acceptat în breasla asta. Nu ți-e rușine de ce ai ajuns?
Uite-te puțin în oglindă și întreabă-te dacă îți meriți rolul. Locul. Onoarea de a fi aici.
Iar vouă, dragi mame, vă spun atât: Meritați respect. Nu, de fapt nu meritați este cuvântul potrivit, pentru că asta ar însemna că ați făcut eforturi să fiți aici.

Voi, de la natură, trebuie să cereți respect! Întreaga voastră existență merită asta.
Întreagă noastră cultură urcă medicii pe un piedestal. Și da, deși cadrele medicale au unul dintre cele mai grele roluri din lume – acela de a salva vieți - și deși foarte mulți medici sunt de-a dreptul uimitori, să nu uităm că sunt tot oameni, la fel ca voi, dragi mame. Și nicio diplomă, niciun grad și niciun dar nu îți permit să tratezi o altă ființă umană altfel decât cu respect. Cu atât mai mult pe cea care dă viață, atunci când dă viață.
Deci, dragi mame, mai multă încredere în voi. Nu uitați cât valorați, nu uitați că meritați respect și nu vă rușinați să îl cereți. Sunt la mijloc viața voastră și a copilului vostru!

►Citește și 9 lucruri care-ti strica travaliul
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • Sofia

    Singura lor "vina": ca aduc pe lume un copil, in dureri!
    O lume trista!

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro

click.ro

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!